Klaus Iohannis este primarul orașului Sibiu, președintele PNL și candidatul ACL la președinție, iar în „Pas cu pas” retrasează momentele cheie ale vieții sale publice, cu unele incursiuni în viața sa privată. Totodată, regăsim povestiri și istorii sibiene, cât și ideile domniei sale despre comunitate, administrație publică și multe altele.
„Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le-am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani.”, a spus Klaus Iohannis.

