Legende, povești, cavaleri, breslași, artiști și… lecții de istorie dincolo de manual… Totul, în mare sărbătoare, la SIBIU. Ca în fiecare an…!
Timp de trei zile Piața Mare îmbracă haine medievale cu ocazia celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane”. În perioada 24-26 august centrul orașului va fi animat de peste 200 de artiști din România, SUA, Belarus, Serbia și Letonia, alături de negustori și breslași din toată țara.
Programul mult-așteptatului festival aduce în prim-plan defilări cu cai, spectacole pirothenice, ateliere meșteșugărești ale calfelor călătoare, concerte de muzică medievală, spectacole de teatru și animație stradală, demonstrații de lupte medievale, expoziții de arme și armuri, dansuri medievale, jocuri interactive și altele.
Copiii vor avea la dispoziție un program de spectacole și activități dedicate lor intitulat generic „Festivalul celor mici”. Anul acesta copiii se vor putea bucura de ateliere interactive de heraldică, pictură, muzică și teatru, picioroange, poiuri și jonglerii, basoreliefuri, confecționare brățări și păpuși textile, dar și de spectacole de teatru de păpuși susținute de companii din țară.
Un moment mult așteptat de public este parada de deschidere a festivalului la care vor participa toți artiștii invitați. În cadrul ediției din acest an, parada va porni de la Turnul Dulgherilor de pe strada Cetății, vineri, 24 august, la ora 21 și va continua pe traseul: Parcul Cetății – Bulevardul Corneliu Coposu – Piața Unirii – Strada Nicolae Bălcescu – Piața Mare.
Evenimentul se va încheia, așa cum anunță organizatorii, duminică, 26 august, cu un spectacol pirothenic realizat de inspirata trupă Crispus din Sibiu.
Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” este un eveniment organizat de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și susținut de Primăria Sibiu.




