Trecând în revistă reperele ultimilor ani de viaţă ai uriaşului Caragiale, descoperim că, de fapt, scriitorul a avut … în suflet Sibiul… Iată dovada:
În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 și-a exprimat intenția de a se exila la Sibiu sau la Brașov. La 24 februarie 1903 a avut o încercare de a se muta la Cluj, însă în luna noiembrie și-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. La 14 martie 1905 s-a stabilit definitiv la Berlin.
Un gând deloc întâmplător. Practic, aşa cum aflăm dintr-un articol publicat în urmă cu câţiva ani, aflăm că relaţiile lui cu presa transilvăneană şi cu scriitorii ardeleni, felul în care era primit în mijlocul societăţilor culturale ardelene şi dragostea pe care românii din Ardeal o arătau acestui om, pe care l-au plâns cu o mare de lacrimi erau temelia unor sentimente reciproce puternice.
„Pentru ardeleni, pentru jertfa ce o depun ei în apărarea limbii strămoşeşti, Caragiale avea o deosebită simpatie şi o neţărmurită dragoste. Pe vremea „Tribunei de la Sibiu”, dezgustat de luptele politice din regat şi de lipsa de ideal ce domnea pe atunci acolo, el dorea să intre redactor intern la „Tribuna”, ca să se jertfească mai cu folos pentru neam, dar din consideraţii politice, redacţia „Tribunei” nu l-a putut primi în mijlocul ei. În anii din urmă, începuse să colaboreze la „Românul” şi să se abată tot mai des prin Ardeal. Între tinerii de la „Petru Maior”, unde, ca şi la „România Jună”, era membru onorar, el petrecea cu mare plăcere stând la discuţii cu fiecare.
Între scriitori
Astă-vară, la Blaj, Caragiale a fost unul dintre punctele de atracţie şi obiectul de sincere simpatii al tuturor participanţilor de la acea serbare. Dar unde nu era el primit cu braţele deschise? În Braşov, la Arad, la Sibiu etc. sosirea lui Caragiale era un eveniment. Cu scriitorii ardeleni Coşbuc, O. Goga, Gorun, Iosif, A. C. Popovici, Agârbiceanu, Chendi, Ciura etc. el întreţinea legături de cea mai intimă prietenie. Un tânăr ardelean, d. Dr. Horia Petra-Petrescu, a publicat anul acesta, în limba germană, cea mai completă biografie şi bibliografie a lui Caragiale, împreună cu un documentat studiu asupra operei sale literare.
Ardealul, cea mai bogată ţară în lacrimi
„Când şi-a serbat anul acesta aniversarea a 60-a a naşterii sale, ardelenii l-au felicitat din toate părţile, iar acum când le era mai drag şi l-a fulgerat năprasnica moarte, iarăşi Ardealul, cea mai bogată ţară în lacrimi, l-a plâns şi l-a jelit mai mult, pe el, care în viaţa lui numai a râs şi a glumit neîntrerupt pe socoteala oamenilor, ba chiar şi pe socoteala morţii neîndurătoare, care l-a răpit din mijlocul nostru „prea târziu pentru dânsul, prea devreme pentru noi”.” (ziarul „Dimineaţa”- 14 iunie 1912)
Aşadar, la aniversarea marelui dramaturg, sibienii au motive să-i poarte un gând frumos şi să-l aplaude. Cu siguranţă îi va auzi şi se va bucura…



