Preşedintele Franţei, Francois Hollande a declarat, marţi, în declaraţia de presă comună cu Klaus Iohannis, că este important faptul că președintele României se află la Paris, şi a adăugat că reprezintă un factor de unitate pentru România, la ora actuală, informează Mediafax.ro.
Presedintele francez i-a mulţumit lui Klaus Iohannis că a făcut prima sa vizită la Paris, şi că a venit pe 11 ianuarie, la manifestaţia de solidaritate împotriva terorismului, după atentatul de la Charlie Hebdo. Potrivit informatiilor publicate de Mediafax.ro, Hollande a menţionat că acest gest arată relaţiile solide între cele două ţări, bazate pe istorie.
”Îi mulţumesc domnului preşedinte pentru acest lucru. Este importat să îl avem domnul preşedinte aici, care este un factor de unitate pentru România, la ora actuală”, a declarat preşedintele Francois Hollande.
Totodată, preşedintele Franţei a ținut să precizeze că istoria trece „şi prin limbă”, pentru că România este o ţară francofonă, limba franceza fiind foarte privilegiată.
Demn de precizat, in cadrul conferintei de presa comuna, Klaus Iohannis a adresat oo invitatie omologului sau de la Paris, subliniind ca spera ca vizita lui Hollande la Bucuresti “sa fie cat mai curand”.
Sursa foto: realitatea.net

