Laura Vîlsan, directorul DGASPC recunoaște: „Suma alocată prin Potrivit HG 848/2018 nu asigură nici plata drepturilor salariale aferente lunii noiembrie!”

 

Potrivit HG 848/2018, suma de 3609 mii lei a fost alocată din fondul de rezervă pentru suplimentarea sumelor necesare finanțării cheltuielilor pentru susținerea sistemului de protecție a copilului precum și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

 

Astfel:

Consiliul Județean Sibiu a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu simulare pe acordarea sporurilor în centre la nivel minin, de 50%, iar astăzi DGASPC Sibiu a transmis cifrele solicitate inclusiv pentru acordarea sporurilor la aparatul propriu.

Directorul DGASPC Sibiu transmite că, în situația dată, pentru acordarea sporurilor pe Legea 153/2018 începând cu luna noiembrie și a diferenței pentru plata drepturilor salariale, se va solicita rectificare bugetară de la Consiliul Județean Sibiu.

De asemenea, directorul general al DGASPC Sibiu va convoca Colegiul Director în data de 12 noiembrie 2018, unde va supune în discuție avizarea acordării sporurilor și aparatului propriu, diferențiat între 10-15%, la serviciile care asigură Managementul de caz și intervențiile în caz de abuz, neglijare, exploatare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare