LOUIS GUERMOND, francezul care și-a ales de ani buni Sibiul drept casă, ori de câte ori are ocazia, postează din iamgini din colecțai sa de fotografii menite să omagiezepe MARELE BRÂNCUȘI.
Ar fi de luat în seamă că artistul fotograf are ceva mai mult de… 50 de fotografii realizate chiar de domnia sa la monumentele sau inspirate din creația marelui aniversat al zilei (19 februarie), Constantin Brâncuși. Un omagiu din inimă, din acel îndemn curat și generos izvorât din IUBIRE și RESPECT. Un gest în care vibrează emoție dar și o mare lecție pentru noi, ceilalți, românii sânge din sângele neasemuitului sculptor. Un gest făcut de… un francez care a ales să trăiască și să iubească România. Un gest minunat care traduce în fapte multe din cugetările lui Brâncuși.

*Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului – cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine… Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.
*Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale.
*Arta ar trebui să fie numai bucurie!… De aceea, nu există „artişti”, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!
*Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?… Profilul acestor doi ochi (uniţi – în Templul sărutului)?… Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?… Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.
*Arta rămâne o taină şi o credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă.
*Opera de artă trebuie să fie creată ca şi o crimă perfectă – fără pată şi fără urmă de autor… Arta (mea) este realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată – poate în singura realitate valabilă.

sursa foto: LOUIS GUERMOND


