Luminița Maria Dejan. Un om frumos, o voce care încântă și descântă de-ale folclorului și… dăscălește copii pe calea cântecului străbun… Luminița Maria Dejan: artist și dascăl deopotrivă… un om cu care ai vorbi în veac și n-ai obosi și te-ai face și tu mai frumos, după… chipul și asemănarea unei inimi învățate să făurească FRUMOSUL. Cu cea mai minunată unealtă: INIMA.
Și, iată, pentru că am aflat că Luminița Maria Dejan nu e numai o voce care cucerește juriu după juriu la marile festivaluri folclorice, nu e numai un artist dedicat, ci și o dăscăliță, mai ca-n poeziile lui Goga, am vrut să aflăm cum țese cu succes cele două îndeletniciri, de parc-ar fi furca și fusul…
-Artist. Voce. Cântec. Sunteți acum în puctul în care v-ați convins că acesta e drumul… Cum a început totul?
-Aș putea să spun că m-am născut cântând, am crescut cântând. Așa a fost dintotdeauna. Tata cântă la saxofon și de când mă știu cântam pe lângă el când repeta, mergeam la spectacole și știam că sunetele acelea frumoase sunt mereu cu noi. Tot timpul am cântat. La grădiniță, la școală, eram tot timpul la serbări pe scenă să cânt. Nu era niciun eveniment fără ca eu să cânt. În clasa a VI-a, am participat la primul festival mare, la „Moștenire din Bătrâni”. Acolo am luat primul meu premiu, un PREMIU SPECIAL al Juriului… Când i-am văzut pe toți în picioare, aplaudând după ce am cântat „Potolește tu, furtună”, care are un meaj profund, n-am mai avut cuvinte… era confirmarea că…pot, că, uite, mi-am găsit drumul… Atunci am fost sigură că pe calea asta trebuie să merg.
Sigur, nu a fost ușor. Nu e ușor. Dar e frumos și e și mai frumos când treci cântecul prin inimă și-l trăiești, nu doar îl cânți.
Am activat în diferite ansambluri, iar în anul II de facultate m-am hotărât să fac un pas important pe drumul ăsta al muzicii…
-Anume?!
–M-am înscris la Școala Populară de Arte. A fost hotărâtor, mai cu seamă că am fost binecuvântată să am parte de dascăli și oameni cu har: interpreta Alina Pinca, și minunații domni Vasile Emil Repede, Bebeșelea, și Ionel Cioc care au grijă de tot ceea ce înseamnă repertoriu, comportament… și toate laturile unei cariere artistice, care implică aspecte complexe. Doamna Alinca Pinca mi-a spus așa: „Na, acum dacă vrei să te ții de cântec, să mă asculți până la capăt!”… și uite că a dat rod bun… E mult de muncă, e sacrificiu, dar câd totul trece prin suflet, nici măcar nu obosești. Repeți, cânți, ești atent și primești toate sfaturile, pui temelie și… apoi cânți și mai bine…
-Acum deja… sunteți un nume. Ați intrat în breasla artiștilor… și asta o confirmă numeroasele premii și distincții…
-Da. E greu, e muncă dar e atât de frumos! Vă dați seama? Când am câștigat Premiul I la prima ediție a Festivalului care cinstește memoria marii doamne a cântecului românesc, Lucreția Ciobanu, a fost ceva de nespus. Parcă îmi pierdusem și vorbele. Vedeam marea aceea de oameni care s-a ridicat în picioare aplaudând și când am cântat și când am primit premiu și parcă trăiam un vis. Eram în culmea fericirii. Avea atâta greutate și lumină premiul acela… Așa ceva se trăiește, cred, o dată în viață. Apoi a fost Festivalul „Giurcă Notar”, unde am primit Trofeul Festivalului și Marele Premiu. Sigur, au fost multe alte festivaluri și premii… Nu e mândrie, e o bucurie imensă, e sentimentul acela că tu poți să dăruiești, să faci ce știi tu mai bine ca să îi bucuri pe alții, ca să arăți cât îți iubești neamul, chiar și prin cântec. E ceva unic, măreț, te face mai bun, mai puternic, aduni oamenii în jurul tău.
Greu este, însă, în ceea ce privește culesul folclorului. E parte importantă a unui artist din breasla noastră, numai că, acum, din păcate, sunt tot mai puțini bătrîni la sate care mai știu și țin taine, poate, încă… nedescoperite, sunt tot mai puține locuri care păstrează autenticitea și care mai au oameni-tezaur de la care poți culege folclor. Și atunci, responsabilitatea noastră, a celor tineri, e cu atât mai mare…
-Pe de altă parte, însă e demn de lăudat că artiști așa, dedeciați cântecului, cum sunteți dvs, găsesc timp să și împărtășească din harul lor și din moștenirea din bătrâni pruncilor de-acum… Vorbiți-ne despre activitatea dvs ca dascăl, mai ales că și coordonați grupuri de copii.
–Da. Cred că n-aș putea trăi altfel. Eu, făcând parte dintr-o familie mare, am trăit printre copii. Mi-am crescut nepoții sunt conștientă că educația artistică are un rol major. Sunt învățătoare. Anul acesta am clasa 0 și copiii sunt familia mea. M-am atașat de ei sufetește și abia apoi în rol de cadru didactic. Da, am două grupuri, unul cu copii din Hoghilag și încă un grup de patru fetițe- Mugurași de pe Tîrnavă și cu ei îmi retrăiesc copilăria dar și momenete de aur. Nu îi învăț doar să cânte… îi îmbrac și îi schimb de costume, îi învăț să se poarte în societate, să înțeleagă textele, să trăiască fiecare vers, fiecare mesaj… e o educație, o muncă complexă. E o satisfacție uriașă să îi vezi cum îi aplaudă lumea, cum abia așteaptă să înceapă să cânte, să urce pe scenă și apoi să te întrebe: „Lumea atsa toată chiar pentru noi s-a ridicat în picioare?”, „Merităm noi atâtea aplauze?” „Doamna, când mai cântăm?” Sunt fascinați de muzică, de dansul popular și sunt atât de mândri când le pun cocardele tricolore în piept și îi învăț cum și de ce trebuie să poarte așa ceva! Cred că e extraordinar să îți îndrumi copilul pe o astfel de cale- la dansuri, la cântec popular. Cu cât sunt mai mici, prind ritmul, învață să iubească ce e frumos, învață să fie disciplinați, să știe ce rol, ce rost are cântecul popular, învață chiar să-și facă prieteni și să simtă ce înseamnă să fi apreciat sau ce e sărbătoare națională. Anul trecut, de 1 Decembrie a fost atât de emoționați și s-au străduit să cânte atât d ebine să dea tot ce pot ei, de dragul țării…
Și vă spun că, în ciuda vârstei, sunt conștienți de ceea ce înseamnă activitatea asta pentru ei. Anul trecut, de ziua mea, mi-au scris mare, pe un bilet: „Vă mulțumim că ne-ați învățăt să ne comportăm”. Ce poți să faci când primești așa ceva? Mi-au umplut inima! Sunt copii extraodinari și cu siguranță, dintre ei sunt care o vor lua pe calea cântecului. Dar e bine că învață să aprecieze valorile neamului, zestrea moștenită și satul…
Acum ne pregătim de Sărbători. Mai întâi, de 1 Decembrie. Apoi, pentru colinde și spectacole care să vestească Marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Vom cânta pe la Biserici, prin sate- la Hoghilag, la Valchid, la Boiu…. Nu vom avea hodină, dar vom avea marie bucurie… Dar trebuie să spun că activitatea noastră beneficiază și de marele sprijin și de prietenia domnului Primar din Hoghilag care înțelege rostul folclorului în viața comunității.
-Vă mulțumesc și vă doresc SUCCES! Avem nevoie de oameni ca dumneavoastră!
Voce, suflet, cântec. Luminița Maria Dejan. Un OM care FACE RAI din ce are.
