Scriam, la un moment dat despre… cea mai celebre femeie din istoria Sibiului.(https://www.sibiunews.net/articole/21-special/6558-cea-mai-celelebra-femeie-din-istoria-sibiului-maria-terezia-a-austriei.html ): Maria Terezia, cea care a înrâurit, în mod categoric nu doar istoria orașului de pe malul cibinului, dar și a Ardealului.
Ei bine, cu puțin timp în urmă bunul nostru prieten, FRANCEZUL-SIBIAN Louis GUERMOND ne-a sugerat un subiect similar: Anna de Noailles, o… româncă pe nedrept puțin cunoscută, fiind, de fapt, nu doar o descendentă familiei Brâncoveanu, ci și… prima femeie comandor al Legiunii de Onoare.
Anna de Noailles(nume de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu, n. 15 noiembrie1876, Paris– d. 30 aprilie1933, Paris) , a fost o scriitoareși o poetăfrancezăde origine română, vedetă a saloanelor mondene din Parisla începutul secolului al XX-lea.
*Biografie
Ana Elisabeta Brâncoveanu s-a născut în familia boiereascăBrâncoveanu, dintr-o mamă de origine greacă si bulgară, Raluca Musuruș, căsătorită cu Grigore Brâncoveanu (n. 1827 – d. 1886). Mama ei era fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 și a Anei Vogoride. Raluca Musuruș a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski. Grigore Brâncoveanu și mama lui, Zoe Mavrocordat, fuseseră adoptați de către marele ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu.
Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu conte Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles în 1897.
Ceea ce este remarcabil este că după aproape un secol, Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi a exclusivistei Academii Franceze, care i-a acordat marele premiu pentru literatură.
Un alt fapt cu totul ieșit din comun este acela că Anna de Noailles a fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Noailles era vara prinților Bibesco și se înrudea cu toți aristocrații care au avut reședința la Paris. Corespondența sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în1986. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României.
Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.
După Primul Război Mondial societatea și gusturile literare se modifică și Anna de Noailles se trezește că scena literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de avangarda suprarealistă a lui André Breton. Ea nu are însă organul necesar ca să-i înțeleagă.
Deși era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămîne o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind “Dionysiac–ecstatice, senzuale, erotice, jucăușe, cîteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus:
Madam’, în Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră.
Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a câștigat „un loc unic”, în ”literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de Noailles a fost modelul personajului Marcel Proust al contesei Gaspard de Reveillon din romanul „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței. La insistențele lui Iorga, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română, ca membru de onoare.
La slujba sa de înmormântare ținută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanți politicieni și literați ai epocii sale. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu o descrie doar ca fiind „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”. Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenția culturii franceze ea va fi probabil redescoperită și în țara natală.
*În partea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care sunt înmormântate Anna de Noailles și Martha Bibescu.
Louis Guermond ne-a îmboldit să scriem despre această mare personalitate cu ecou european, gândind că românii trebuie să fie mândri de rădăcinile lor, de oamenii care prin lecțiile lor de viață, pot fi exemple vii pentru generații întregi.
Sursa foto: ro.wikipedia.org
