„Mărginenii Sibiului pentru Marea Unire”. O carte pentru ACUM, pentru MÂINE… şi pentru… CUM A FOST

Hai s-o spunem chiar acum: Suntem în România adevărată, cea pe care francezii şi alţi europeni, de asemenea americanii… o văd doar prin clişee, interese diverse şi înclinaţiile de a da sfaturi fără să cunoască în profunzime istoria contemporană, şi… din punct de vedere social, economic, cultural, religios etc.

La 24 ianuarie 2019, orașul Sălişte, comunele sale înconjurătoare și Asociația care le-au adus împreună au pus o carte plină de documente și fotografii- fie de la instituții sau colecții private, care descriu implicarea intelectualilor sau a cetățenilor simpli în ceea ce priveşte înfăptuirea momentul istoric al lui 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia- Marea Unire.

În această carte, o „mină de aur” pentru istoricii europeni o reprezintă şi unele adăugiri.
După două ore bune de prezentare de către participanţi în ceea ce priveşte cercetarea şi documentaţia, de către profesori, preoţi sau istorici renumiţi, intercalate cu cântece tradiţionale, toată lumea s-a adunat în jurul unui pahar şi a bunătăţilor tradiţionale, care au dat… gust ăsrbătorii.

În acest context, mai mulți vorbitori au pomenit rolul Generalului francez H. M. Berthelot, șeful armatelor franceze și prietenia sa sinceră pentru România, poporul român și mai ales pentru ceea e a fost şi este Transilvania. (*Există mărturii!)

În aceste vremuri de democraţie… nervoasă, faptul că unii primari, dar şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii politice şi… culturale şi oameni de rând distribuie se pun să facă ÎMPREUNĂ astfel de fapte culturale, asortate cu ore de discuţii faţă în faţă, sincer, fără orgolii şi infatuări, poate fi o provocare să reflectăm asupra României, asupra oamenilor de acum şi de mâine, care, da, nu trebuie să fie atenţi numai la scandaluri politice şi crize, ci să-şi întoarcă inima şi mintea către rădăcini, către cultură, către faptele istorice!

Foto: Louis Guermond

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare