ȚĂRANUL… s-a vorbit, se vorbește despre țăran. În sens peiorativ, în sens pozitiv (parcă prea arar). MAI E SAU NU ȚĂRANUL CE A FOST? Mai e ȚĂRANUL LECȚIE de VIAȚĂ? Mai e ȚĂRANUL pâine din pâinea țării?
Oarecând, Costion Nicolescu consemna:Pentru noi a fi ţăran este mai degrabă o stare de spirit decât una socială.
Drept îi, ţăranul nu numai că îşi dovedea odinioară calitatea de om vrednic în faţa comunităţii (de bun chivernisitor), dar asigura dăinuirea acesteia, cu toate rosturile ei, spirituale şi materiale, întrebuințând cu recunoştinţă moşia sa şi bunurile moştenite şi perpetuând viaţa (dar, trebuie accentuat, nu pentru a o lipi de această lume, ci punând-o în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor – fiindcă, din cele dăruite de Dumnezeu, suntem chemaţi să dăruim şi noi, la rândul nostru – şi pentru a o orienta, prin dăruire, jertfă şi slujire, spre un țel mult mai înalt: rostul mântuitor pe care Dumnezeu l-a sădit în miezul lumii prin Întruparea Fiului Lui). 
Doar în acest mod omul este cel care, după o cunoscută vorbă din popor, „sfinţeşte locul”.
„Duşmanii ţăranului şi ai rânduielilor înţelepte după care funcţiona lumea sa au fost cei care nu au mai înţeles lumea şi viaţa ca dar. Cei care au transformat lumea într-un locaş al ispitelor, în care patimilor li s-a dat libertatea de a se înstăpâni şi de a desfiinţa rânduiala veche, proces care a avut mai multe etape şi al cărui apogeu se pare că îl trăim astăzi.
Patimile sunt cele care învăluie într-o pâclă groasă ochii noştri sufleteşti pentru a nu mai putem vedea lumea prin raportare la Creatorul ei; atunci ea nu mai poate fi folosită ca dar; patimile înrobesc, iar efectele lor sunt opuse celor ale actului dăruirii: în locul capacităţii de jertfă, trezesc şi cultivă în noi egoismul şi lăcomia, în locul spiritului de comuniune, încurajează dezbinarea, distrugerea legăturilor organice, alienarea, masificarea; toate acestea răstoarnă rânduiala firească a întregii lumi.
Universului ţărănesc – un spaţiu al comuniunii şi al rânduielii –, i-a luat locul o lume care a devenit un câmp de luptă – loc al războaielor, al bătăliilor pentru putere şi acaparare colonialistă, al subjugării şi anihilării celor mai slabi, al exploatării până la epuizare a resurselor, în care unităţile organice reprezentate de Biserică, familie, comunităţile locale, statul naţional, mica proprietate şi micile gospodării ţărăneşti – cu alte cuvinte, unităţile întemeiate pe omul concret – nu mai încap fiindcă sunt neintegrabile utopiei. 
De aceea, se impune ca o necesitate pulverizarea acestora, înghiţirea lor într-o imensă societate de masă, în haosul globalist, unde „ordinea” trebuie menţinută prin structuri suprastatale impersonale, artificiale”. (irinamonica.wordpress.com). Din aceeași sursăaflăm că Grigore Leşe spunea foarte sugestiv într-un interviu că „spre obârşii [sau spre rădăcini, n.n.] urci, nu cobori” şi că „trebuie să ne înălţăm spiritual spre a ne atinge rădăcinile”. Ţăranul, ca om al rădăcinilor, nu este doar „păstrătorul teritoriului naţional” (Liviu Rebreanu) – asigurând continuitatea materială a acestuia (şi sănătatea unui întreg popor, hrana sănătoasă produsă de ţăranul autentic fiind rodul muncii sale binecuvântate de Dumnezeu) –, el este şi păstrătorul sufletului românesc (fiind „purtătorul crucii”, cum îl numea Horia Bernea; crucea pe care şi-a dus-o demn, de-a lungul istoriei, este ferm împlantată în pământul strămoşesc, pământ creştin apărat cu preţul vieţii de strămoşi – în mare măsură de ţărani, care, cum sublinia Nicolae Iorga, alcătuiau în trecut „aproape întregul element militar al ţării”).
CE și CUM mai e ȚĂRANUL azi? O bună întrebare… căutăm răspunsuri. Avem nevoie de răspunsuri. În fond și la urma urmei, ȚĂRANUL e ACASA fiecăruia dintre noi. Ei bine, ȚĂRANUL, mai e încă țăran: gospodar, meșter, artist, ROMÂN. Căutați-l și îl veți găsi. Cunoașteți-l și învățați TOTUL de la EL!…
Iată câteva ipostaze de basm ale țăranului nostru de-acum… țăranul descoperit și redescoperit de Louis Guermond.
sursa foto: Louis Guermond
