Multe, pitorești sunt tradițiile de Paști în Ardeal… una dintre acestea prinde rădăcini cu rod bun la Sibiu. Da, chiar în oraș și asta nu poate decât să bucure…
Mulţimi de credincioşi au participat la slujba Vecerniei numită şi “A doua Înviere” oficiată astăzi, 1 mai, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu toţi preoţii de la parohiile din Sibiu şi împrejurimi. În cadrul slujbei religioase Evanghelia a fost citită, potrivit tradiției, în 12 limbi.
La final, ierarhul a explicat credincioşilor înţelesurile acestei slujbe religioase şi ale Evangheliei citite.
“Evanghelia care s-a citit astăzi în12 limbi exprimă universalitatea lucrării de mântuire şi biruinţa Învierii prin care Mântuitorul Iisus Hristos şi-a încununat Pătimirile. Nu mai există limbă sfântă şi limbă refuzată, ci în toate graiurile Evangheleia a pătruns aducând mesajul sfânt al mântuirii noastre”, a spus ierarhul.
După Vecernie a urmat tradiţionalul Marş al Învierii prin centrul oraşului. Preoţii şi credincioşii au purtat icoane ale Învierii şi au cântat “Hristos a Înviat” precum şi alte cântări din slujba Învierii.
Ca și în alte dăți, un fapt demn de pus la inimă este prezența sibienilor care participă la asemenea evenimente în straie românești (nu „domnești”), ceea ce conferă o aură fără seamăn acestor sărbători tradiționale…

sursa foto: www.mitropolia-ardealului.ro

