Mă întreb cine va fi… noul ministrul al Educației.
Mă întreb cine va avea… curajul și demnitatea să accepte acest rol. Da, nu, nu îi zic nici POST nici… FOTOLIU (cum se obișnuiește). NU. Pentru că mă gândesc că Ministru al Educației ar fi, teoretic (ar trebui și… practic) un TITLU DE NOBLEȚE. Și… musai (!) un lucru adânc, până în profunzimea gândirii marilor dascăli pe care neamul ăsta i-a dat de-a lungul vremii, de la Gheorghe Lazăr la Ion Creangă… dar și până în profunzimea gândirii generațiilor de prunci și tineri care au NEVOIE de ȘCOALĂ, de CARTE, de EDUCAȚIE, de… PEDAGOGIE în cel mai nobil sens al cuvântului.
Mi-aș dori un OM, un DASCĂL hârșit în meserie, care să știe ce se întâmplă în școlile din România, care să fi fost la catedră, care știe să vorbească pe înțelesul tinerilor, dar și pe înțelesul cadrelor didactice, care să fie „tobă” de „pedagogie”, care să nu ardă de dorință să facă schimbări doar de dragul de a face ceva, pur și simplu, și care să știe ce ROL are EDUCAȚIA în viața unui om.
Sincer, abia aștept să aud propunerile și mai cu seamă… numirea… Și apoi efectele. Și asta pentru că din 1990 încoace, am trăit schimbări, greve și scandaluri în Învățământ că nici cadrele didactice și nici copii sau părinții nu mai știu ce să creadă…
