Pe domeniul învățământului clar, în acest moment, este doar faptul că nimic nu e sigur, că este, firește, dificil, să faci predicții dar și să asiguri în timp foarte scurt logistica pentru cursurile online, inclusiv capacitateaprofesorilor și a elevilor de a se adapta brusc la un nou sistem, mai cu seamă sub o presiune emoțională greu ea însăși de cuprins în cuvinte., fapt care scade, evident puterea de concentrare și, evident, eficiența captării informațiilor în procesul de învățare. În plus, iată, ies la iveală racilele sistemului educaționale, de la școlile care nu au apă curentă și toalete, la lipsurile din mediul rural, unde familii întregi nu pot asigura confortul minim și utilitățile astfel încât copiii să poată folosi un computer sau un telefon mobil…
Iată, însă, ce declarații a făcut în urmă cu scurt timp Ministrul Educației, Monica Anisie , declarații care… lasă loc multor semne de întrebare.
„Finalizarea anului școlar se va realiza, iar examenele naționale vor fi date. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor ține și vom încheia anul școlar într-un fel sau altul pentru că unele state europene au decis să nu mai redeschidă școlile și să încheie situația”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie potrivit antena3.ro. Oficialul a dat, în acest sens, exemplul Franţei, unde s-a luat decizia de a nu se mai reveni la cursuri, iar mediile elevilor să fie încheiate doar pe baza notelor din semestrul I.
“La acest moment pot să le spun părinţilor, elevilor şi studenţilor că vom încheia într-o formă sau alta anul şcolar. Finalizarea anului școlar se va realiza, iar examenele naționale vor fi date. Deci Evaluarea Națională și Bacalaureatul, am spus-o de la început, că se vor ține și că vom încheia anul școlar spuneam într-un fel sau altul pentru că unele state europene au decis să nu mai redeschidă școlile și să încheie situația, de exemplu în Franța, pe baza a ceea ce s-a întâmplat în semestrul I, sau altele au continuat în formatul online, iar altele online sau în format tipărit au transmis către elevi material didactic prin care elevul să-şi continue învăţarea de acasă. Prin urmare, găsim soluţia cea mai bună şi soluţia prin care copilul nu este expus îmbolnăvirii – cred că este cel mai important lucru la care trebuie să ne gândim”, a mai spus Anisie.




