UN GEST EXTRAORDINAR! ISTORIA SE AȘAZĂ LA LOCUL SĂU!
Distrusă în perioada comunismului și tăiată în bucăți pentru capitonarea ușilor și ferestrelor, pictura executată de Pierre-Bellet în 1920 pentru Sala Mare a Unirii din Alba Iulia a fost recuperată de o echipă de restauratori pictură a Muzeului Național Brukenthal!
Ansamblul cuprinde 3 lucrări pentru nișele situate deasupra căilor de acces și două arce cu lățimea de 158 cm, lungimea de 864 cm și înălțimea de 432 cm.
Așa cum aflăm chiar de la reprezentanții prestigiosului muzeu, proiectul a presupus documentarea, restaurarea și recuperarea lucrărilor, având o complexitate fără precedent atât în activitatea de restaurare a Muzeului cât și la nivel național.


