Povestea ei se… “scrie”-ncet, precum i-i mersul. Se scrie fain, cu fapte mari, cu oameni buni și gospodari. Și pentru că e-aicea loc de un gând bun, așa, la drum, cuiva i-a sclipit mintea și i-a scris mocăniței o poezie! Cu noroc să-i fie!!!
Liniște. Își văd de treabă,
Furnicuțele, șopârla, broasca Oachi și fazanul,
Când un zumzet se aude,
Înfundat și fără vlagă.
Și tot crește, se-ntețește,
Șinele încep să zbiere,
Un balaur negru, fiară,
Din pădure brusc țâșnește!
Suflă abur, scoate fum,
Burta-i foc, hrana-i cărbuni,
Case verzi are-n spinare,
Fraților, fugiti acum!
E aici! Trecut-a oare?
Când scot capul dintre șine,
Îi văd casuțele pline,
Doar de fețe zâmbitoare.
Soro, nu-i balaur mare.
Mocănița se numește,
Și-oricine călătorește,
Dacă are rezervare.
*Poezia a fost postată pe pagina Asociației Prietenii Mocăniței.
sursa foto: Asociația Prietenii Mocăniței.
