Municipiul Mediaș va beneficia de o nouă creșă

Vin vești bune pentru tinerii părinți: În urma solicitării depuse de către Primăria Mediaș la Compania Națională de Investiții, a fost aprobată construirea unei noi creșe în cartierul Vitrometan din municipiul nostru, cu finanțare integrală din fonduri extrabugetare.
Astfel, pe un teren de 3.000 de metri pătrați, aflat la intersecția străzilor Blajului și Vidraru și aparținând UAT Mediaș, va fi construită o nouă creșă cu o capacitate totală de 40 de locuri. La nivel național, vor fi construite 138 de astfel de instituții, finanțate din fonduri proprii ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul subprogramului „Unități și instituții de învățământ de stat“, din programul național de construcții de interes public sau social.
Valoarea totală a investiției se ridică la peste 12 milioane de lei.
„În urma întâlnirii pe care am avut-o în campania electorală de anul trecut cu medieșenii care locuiesc în cartierul Vitrometan, am luat act de faptul că este extrem de important să găsim soluții pentru a construi o creșă în cartier. Astfel, am depus o solicitare în acest sens la CNI (Compania Națională de Investiții). A fost o bucurie pentru mine să constat că dl ministru Cseke Attila a inclus și Mediașul în rândul localităților care vor beneficia de o nouă creșă, o investiție extrem de utilă pentru noi toți.
Le mulțumesc colegilor mei din Primărie care au ales să facă parte din echipa mea și care au înțeles că putem să dezvoltăm și să modernizăm orașul doar dacă atragem cât mai multe fonduri extrabugetare (fonduri europene și fonduri guvernamentale)“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare