Muzeul ASTRA, eveniment cu ocazia Zilei Internaționale a Rromilor

SĂRBĂTOARE: Muzeul ASTRA organizează luni, 8 aprilie, ora 13, o lecție deschisă cu elevi din municipiul şi din județul Sibiu. Evenimentul este organziat pentru a marca, astfel, Ziua Internațională a Rromilor, iar tema aleasă este una interesantă, anume… limba rromani.

 

Vor participa 10 beneficiari ai Centrului de zi A.R.A.P.A.M.E.S.U. Sibiu, 20 elevi ai Școlii cu clasele I-VIII din Alțîna, județul Sibiu și 30 elevi ai Colegiului Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” Sibiu.

,,În România, începând cu anul 2006, se marchează ziua de 8 Aprilie ca „sărbătoare a etniei rromilor din România” şi a fost adoptată prin lege de Parlamentul României. Anul 2019 este declarat de către UNESCO „anul internațional al limbilor indigene”, așadar ne propunem ca în această dată să avem o lecție deschisă despre limba rromani cu elevi din municipiul şi din județul Sibiu. Limba rromani face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi. Alfabetul international al limbii rromani comune a fost adoptat la data de 7 aprilie 1990, cu ocazia unei sesiuni a Comisiei Lingvistice ce a avut loc la Varşovia. Elevii vor afla, într-un mod interactiv despre originea limbii, influențe, varietate, dar și cuvinte sau expresii în această limbă.”, a declarat Oana Burcea, muzeograf Muzeul ASTRA.

 

IMPORTANT: 8 aprilie – Ziua Internaţională a Rromilor de pretutindeni a fost adoptată la primul Congres Mondial al rromilor din Londra, anul 1971.

Evenimentele organizate de Muzeul ASTRA cu acest prilej, vor avea loc în Sala Auditorium, Pavilionul Muzeal Multicultural (intrarea principală în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului), strada Pădurea Dumbrava, nr. 16-20.

Locația: Sala Auditorium, PaMM, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, strada Pădurea Dumbrava, nr. 16-20, Sibiu

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Foto: Silviu Popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare