Sectia de neonatologie a Spitalul Judetean Clinic de Urgenta Sibiu are de astazi un bilirubinometru transcutanat. Aparatul a costat peste 12.000 de lei si a fost donat de Ceprocs, beneficiarii acestui aparat fiind peste sute de copii care au fost diagnosticati cu icter patologic.
Una dintre cele mai grave afectiuni care pot aparea la copiii nascuti prematur, icterul patologic, are sanse ca de astazi sa fie tratata la timp. Un bilirubinometru transcutanat a ajuns la Sectia de Neonatologie a spitalului sibian si ii va ajuta pe medici sa depisteze mai repede cazurile in care apare icterul patologic.
„Aparatul poate pare mic, dar importanta este foarte mare. Am facut un calcul, acum, de dimineata, statisticile arata ca pana la 90%, chiar 100%, cand vorbim de nou-nascuti, prezinta icter. Iar icterul este o infectiune beligna neonatala, un fenomen fiziologic al perioadei neonatale. In unele situatii poate deveni
patologic cu riscuri, din pacate, de leziuni cerebrale permanente la nou nascut daca nu este surprins si tratat la vreme. Anul trecut 25% din nou-nascutii internati in maternitatea noastra au avut ictere patologice, adica ictere care au necesitat tratament, ceea ce e destul de mult, statistic vorbind”, a declarat medicul neonatolog, Livia Ognean.
Daca pana acum, medicii, pentru depistarea icterului trebuiau sa recoltaze sangele, sa il trimita in laborator si sa astepte cateva ore pana primea rezultatele, acum, prin fototerapie rezultatele vor fi obtinute in doar cateva secunde.
„Este vorba de screening non-evaziv. Copiii nu vor mai fi intepati in vederea determinarii valorii bilirubinei, in asa fel incat noi sa putem
interveni la timp si sa prevenim leziunile cerebrale. Bilirubinometru ofera posibilitatea de a vedea valorile bilirubinei printr-o masuratoare transcutanata, fara durere, fara intepatura. In decurs de cateva secunde putem sa ne facem o idee. Si ceea ce este important este ca putem monitoriza. Masuratoarea poate fi repetata ori de cate ori este nevoie in cursul unei zile sau, chiar si, in decursul unei ture daca icterul avanseaza rapid, pentru ca sunt si astfel de situatii si atunci putem lua masurile de rigoare”, a mai explicat Livia Ognean.
Icterul patologic poate duce, daca nu este depistat si tratat la timp, la paralizie cerebrala sau surditate. Anul trecut, la Sibiu, din aproximativ 2600 de nou nascuti, peste 600 au fost diagnosticati cu icter patologic.
Bilirubinometru a costat 12.161 de lei si a fost donat de Ceprocs o companie românească cu capital austriac, înfiinţată în anul 2010 de către Matthias Trittinger.

