Zile magice. Farmece, ajun, cărări de colind vestind primul mare praznic al lunii decembrie. Steaua sus răsare, chemând cu tril domol pe Moşul sfânt, Nicolae.
Iată, însă ce ar trebui să ştim…
Aşa cum aflăm de la CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE „CINDRELUL – JUNII” Sibiu, „Zilele Bubatului” reprezintă „ciclul de sărbători trinitare consacrate bubatului (variolei) (4-6 decembrie), una dintre bolile cele mai de temut în mediul ţărănesc.
Conform tradiţiei, în Zilele Bubatului se fac turte în toate dimineţile, zicându-se: când va veni bubatul are să fie bun ca mierea şi dulce ca pâinea.
Vârvara, Barbura (Sf. Mare Muceniţă Varvara, protectoarea minerilor) este una dintre puţinele sfinte cu numeroase atribuţii de protector) – îi apără atât pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar şi pe mineri.
Sfânta este sărbătorită de Biserica Ortodoxă la data de 4 decembrie. Se povesteşte că a fost o femeie bună, care s-a făcut sfântă după moarte. Un miner, când moare, primul lucru pe care-l aminteşte urmaşilor este cinstirea acestei sărbători. În ziua aceasta nu intră nimeni în mină, e veselie mare. Varvarei îi plac petrecerile, glumele şi cântecul. Un blestem o ţine închisă în cărbune şi numai o zi pe an răsuflă şi se bucură şi ea. Una din cele trei stele care stau lângă lună se zice că-i Sf. Varvara.
Varvara e ţinută numai de femei, căci ele zic că e ziua lor. Se ţine cu mare sfinţenie, nepunându-se mâna pe nimic. Femeile care au copii fac două turte în acea zi şi una se pune la streaşina casei. Se spune că Vărsatul, când trece pe lângă acea casă, se abate, mănâncă din turtă, bea apă şi apoi pleacă înainte, la altă casă.
Mamele obişnuiesc să-şi îmbărbureze copiii, ungându-i pe faţă cu miere, cu apă în care s-a topit zahăr, ca să fie feriţi copiii de vărsat (sau de friguri), sau, dacă s-au îmbolnăvit, boala să fie dulce ca mierea, ca zahărul ş.a.m.d. În apa cu care se spală copiii s-a spălat în prealabil o icoană, pentru ca faţa copiilor să fie curată ca icoana. În unele părţi se fac turtele Barburii – turte cu nucă, unse cu miere. Una se dă de pomană la copii, cealaltă se pune în streaşina casei. Lângă casă se mai pune o cofă cu apă, în credinţa că, atunci când va trece vărsatul, să mănânce din turta pusă la streaşină, să bea apă din cofă şi să plece mai departe, la altă casă. Îmbărburarea constă în a înmuia un pai în miere şi a face cruce copilului în frunte, pe obraji, pe barbă, pe piept, pe braţ etc., zicând: Cruce, să iasă vărsatul dulce!.
„La Barbura” e credinţa că dacă vine cineva în casă şi n-are gând bun, îţi merge rău la vite, paseri, îţi mor copiii etc; dacă intră în casă femeie mai întâi de dimineaţă, e rău pentru acea casă.
Mai apoi, Sfântul Sava este sărbătorit de Biserica Ortodoxă în data de 5 decembrie. Această sărbătoare se ţine să fie spor în casă, iar animale să fie apărate de boli, dăunători, lupi. În această zi, nu se mătură, nu se dă gunoiul afară. Copii se îmbărburează şi sunt opriţi să mănânce peşte sau fructe. De asemenea, se dă pomană fasole fiartă, nuci, turtă caldă, vin, lână, cânepă, „să se îmblânzească bubele“.
La rândul său, Moş Nicolae este divinitatea populară din generaţia Sfinţilor-Moşi, care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Ierarh Nicolae din calendarul creştin (6 decembrie), sinonim cu Sânnicoară.
În Calendarul popular, acesta are atribuţii necorespunzătoare unui sfânt:
apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade în luna decembrie; păzeşte Soarele care încearcă să se refugieze spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele şi este patron al corăbierilor pe care îi salvează de la înec; apără soldaţii în război, fiind invocat de aceştia în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat; aduce cadouri copiilor în noaptea de 5/6 decembrie, dar îi pedepseşte când sunt leneşi şi neascultători etc.
În ziua de 6 decembrie se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi (măr, păr, cireş, prun etc.) în apă, la căldura camerei, pentru a fi înflorite la Anul Nou, apreciindu-se astfel rodul livezilor.
6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Sava, Moş Nicolae), specific unui străvechi început de an autohton- Anul Nou dacic”.
Demn de ştiut, sărbătoarea Sfântului Nicolae este mai populară în Transilvania decât în alte regiuni ale ţării. Şi asta pentru că ardelenii spun că în ziua sărbătorii sale, Sfântul Nicolae aduce cu el iarna şi primii fulgi de nea, prima bucurie a iernii pentru copii, scuturându-şi barba. În Ardeal, Sfântul Nicolae mai este cunoscut și drept Sân Nicoară, iar dacă mergi dintr-un sat în altul nu se poate să auzi cele mai diferite legende și tradiţii legate de această sărbătoare, dar şi numeroşi ţărani învredniciţi a-i purta numele.
În multe locuri, tinerii se strâng de dimineață şi îşi aleg conducătorul iar seara merg în casele în care locuieşte câte un Nicolae, ori familii sărmane pentru a-i colinda şi a le aduce Vestea… Cântând. „Steaua sus răsare” (care în unele sate e prezentă în ritualul colindatului până aproape de Anul Nou) şi „O, ce veste minunată”. Cel mai cunoscut obicei este fără doar şi poate cel al ghetuţelor, în care urmează a poposi de cu seară, darurile aduse de Moş Nicolae.
Interesant este că Sfântul Nicolae (Nikolaos, în limba greacă, înseamnă “a învinge”, “victorie”, “biruitor”) s-a născut în jurul anului 280 în Patara, Lichia, în sudul Turciei de astăzi, la 350 de mile nord de Bethleem, într-o familie de creştini destul de înstăriţi dar cinstiţi şi credincioşi. Încă din copilărie s-a arătat prin vorbă şi faptă, a fi un trimis al Domnului. Se hrănea doar de la sânul drept, apoi miercurea şi vinerea nu sugea lapte decât după asfinţit.
Mai sunt numai câteva ore până când Moşul cel sfânt, cu desaga în spate ne va colinda, cum i-e obiceiul. Cu daruri şi cu cântec din bătrâni. Deschideţi-i fereastra şi sufletul şi primiţi-l cum se cade!
