NUNTĂ DE PLATINĂ LA VURPĂR. Un exemplu pentru întreaga comunitate!

Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. (SF. Apostol Pavel)

Se spune că e ușor să faci o nuntă, să întemeiezi o familie, dar e foarte greu să o menții. Asta pentru că, așa cum știm, pasiunea care e la început e trecătoare, și numai în unele cazuri e înlocuită de dragostea adevărată, de respect reciproc și de înțelegere.

 

La 19 februarie 1949, Pușcaș Axente și Maria din Vurpăr au spus DA pentru o căsătorie fericită și trainică!

Acum 70 de ani nici el și nici ea nu își imaginau că peste 70 de ani vor fi încă împreună și că vor sărbători împreună NUNTA de PLATINĂ. (povestea, pe scurt, a celor doi a fost postattă pe pagina Comuna Vurpăr).

CE OAMENI FRUMOȘI, CE SUFLETE PLINE DE IUBIRE!

LA MULȚI ANI, BINECUVÂNTAȚI!

O familie de PLATINĂ, cu iubirea și tradiția în inimă, împlinind pe viu spusele Sf Apostol Pavel: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” 

 

 

Sursa foto: Comuna Vurpăr

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare