A fost odata ca niciodata… o casa in care lemnul si cerul parea ca si dau mana. Albastrul mangaia lemnul asezat cu grija sa fie adapost unei familii de margineni.
Acum, zidurile si lemnul plang. Isi duc doina catre cele vesnice, poate, in cautarea vechilor proprietari. Mostenitorii au lasat-o orfana si maine-poimaine s-ar putea alege praful de dansa.
A rams singura, nestiuta… doar localnicii, trecatorii ii mai plang soarta. Ca o frunza moarta de care toti se lipsesc…
Cine a facut fotografia ne instiinteaza ca proprietarii nu mai sunt, iar mostenitorii probabil au uitat-o…
sursa foto: Pavel Diaconu
