Reflexie a munților Făgăraș în lacul Scorei, județul Sibiu. Ceva mai mult decât o simplă imagine. Un soi minunat de dor, o sămânță de pământ fain de Ardeal.
Nu că vi se pune la inimă???
*În anul 1391, voievodul muntean Mircea cel Bătrân dăruiește lui Stanciul egumenul și fratelui său Călin, ocina Scoreiu, pe care o scutește de orice fel de dări. Pe actul de donație, în calitate de martori, semnează Vlad vornicul, Dragan ban, Jupân Algia, Groza Moldovan, Jupân Aga, Holdovics logofăt. Este de remarcat faptul că toponimele amintite în hrisovul de donație la care ne referim, Tolfa, Scoreiul cel Bătrân (pârâu), Unghiul cu Frasin, Piatra oarbă, Tunsul, Pârâul Sașilor, se păstrează și astăzi.
Localitatea este atestată pentru prima oară în anul 1392, cu numele Szkore.
În 1391, Mircea cel Bătrân, voievod al Țării Românești, întemeiază aici o mânăstire ortodoxă.
Din registrul conscripțiunii realizate în anul 1733, la cererea episcopului greco-catolic Inocențiu Micu-Klein, aflăm că la Scoreiu au fost recenzate 90 de familii, adică vreo 450 de persoane. Din registrul aceleiași conscripțiuni mai aflăm și numele celor 4 preoți din localitate: Sandru, Halmagy, Illyie și Iuon, (uniti omnes). În Scoreiul anului 1733 era o biserică. Denumirea satului: Szkorej, precum și numele preoților erau scrise cu ortografie maghiară, întrucât rezultatele conscripțiunii erau destinate unei comisii formate din neromâni, în majoritate unguri.
În 1766, satul a fost militarizat parțial și a făcut parte din Compania a VII-a de graniță a Regimentului I de Graniță de la Orlat până în 1851, când a fost desființat.
imagine: România prin obiectiv
