„Ţăranii vechiului sat, când muncesc cântă. Ei lasă ceva din fiinţa lor în fiece lucru, oricât de mărunt ar părea, lucru ce iese din mâna lor însetată”, spunea, cândva, Ernest Bernea.
Nu o dată, v-am împărtăşit, aici, poveştile trecutului dar şi ale unui azi plin de tâlc şi respect pentru tradiţie, aşa cum le-am aflat de la un om cu inimă şi vocaţie: Maria Grancea, şeful Bibliotecii Orăşeneşti Avrig. Ei bine, astăzi, doamna Maria a adus la lumină un nou şi vibrant episod din trecutul oraşului de la poalele Făgăraşilor.
„Din vremea în care ţăranul, munca lui şi roadele pământului erau, măcar din când în când, preţuite”.
„Pământul este sfânt, pământul e Ţara, mai bine îţi tai o mână decât să-l dai străinului, pământul e bun cu tine dacă şi tu eşti bun cu el, pământul ne dă pita cea de toate zilele dacă şi noi îi dăm sudoarea noastră muncindu-l.” Este acesta un fragment discursul rostit de un bun ţăran din Avrig la premierea agricultorilor din Plasa Avrig, pe la 1937. Discursul a apărut în revista ” Încotro Avrig”, nr din 1937. Revista era scoasă de „Tinerimea intelectuală din Avrig” şi fiecare nou număr era lansat în cadrul unui spectacol pe scena „Teatrului comunal” din localitate”.
Mai mult decât o poveste, un sâmbure de simţire românească, o lecţie.
