Fermecător în orice vreme și-n orice vremuri ce țin cântul înalt acolo, sus, la hotarul cerului, Păltinișul e ca o vrajă. Un loc în sine, ca o poveste, unde turiștii, poeții, visătorii se simt… acasă, în raiul naturii.
Haideți să aflăm una dintre tainele sale…
Unul dintre drumurile de plimbare finalizate în 1904 la Hohe Rinne (Păltiniș) de Secțiunea Sibiu a S.K.V. (Asociația Carpatină Transilvană) are o poveste aparte. Denumirea sa – ”Gretchenweg” – s-a păstrat până în timpurile mizere de început al comunismului, aprige distrugătoare ale simbolurilor locale ”din vremea burgheziei”.
În 1903 conducerea Secțiunii anunțase că a primit o sumă consistentă, de aproape 300 coroane (cam 200 grame de aur de 22 carate), pentru realizarea unui drum de promenadă de la Felsenburg până în partea de sus a văii Dănesei: ”Donația unui mult prea stimat prieten și binevoitor față de strădaniile noastre, de 299.20 K ne-a dat posibilitatea să trecem la fapte cu lucrarea de la Felsenburg spre Valea Dănesei. Suntem chiar convinși că fondurile ce ne stau la dispoziție ne ajung doar pentru un scurt tronson al drumului, dar atât de des și imperativ au răsunat voci în rândul oaspeților noștri la tratament, încât nu putem să mai ne dăm la o parte de la realizarea acestui drum. Vom trece la construcția lui imediat ce forțele de muncă ce ne stau la dispoziție își vor termina sarcinile curente.” Donatorul a dorit atunci să rămână anonim, dar însăși denumirea drumului a relevat originea inițiativei și a finanțării. Era deja un obicei la Hohe Rinne ca persoane cu posibilități materiale corespunzătoare și care se bucuraseră de statutul de oaspeți la cură să propună și să achite costurile pentru amenajarea unor locuri de popas al căror nume erau chemați apoi să îl aleagă.
Potrivit informțiilor de la dl Mircea Dragoteanu, în anul1904, noua promenadă era amenajată pe întreaga lungime, spre bucuria vizitatorilor stațiunii, mai ales a acelora veniți la tratament care aveau puterile slăbite, iar traseele mai dificile nu le erau la îndemână spre a se putea bucura de frumusețea specială a locurilor. Denumirea drumului de plimbare deja menționată în 1904 în presă, a fost ”Gretchenweg” – Poteca Margareta. Nu a fost greu să se afle în puțin numeroasa comunitate de oaspeți împătimiți ai Casei de Cură faptul că numele provenea de la Margarete Hertel, căsătorită Ziegler, o sibiancă a cărei elegantă frumusețe era binecunoscută în vechea urbe de pe Cibin.
În martie 1903, Margarete se măritase cu medicul internist Karl Ziegler, un foarte competent profesionist la care apelau mulți pacienți și care dorise să-i ofere un cadou special tinerei sale soții. Cunoscându-i dragostea pentru Hohe Rinne, unde ambii fuseseră oaspeți la cură de mai multe ori în verile anterioare, doctorul Ziegler a făcut donația de aproape 300 K amintită mai sus pentru construcția drumului de plimbare care avea să imortalizeze în stațiune numele celei dragi lui. Frumoasa Margarete, născută la Kӧrmend, în Ungaria, era fiica unui funcționar bancar, angajat la Bodenkreditanstalt în Sibiu, Georg Heinrich Hertel, el însuși un mare iubitor de turism, membru în primul comitet pe țară al S.K.V. la înființarea în noiembrie 1880 a asociației. Soarta neiertătoare a făcut însă ca Margarete să rămână orfană de tată când avea numai 9 ani, Heinrich Hertel decedând în februarie 1886, la vârsta de 41 de ani. Mama lui Margarete Hertel, Amelie, austriacă de origine, s-a recăsătorit în 1888 cu reputatul chirurg sibian Wilhelm Otto. Margarete a putut astfel să se bucure în anii care au urmat de protecția unui tată adoptiv în preajma căruia dragostea de munte moștenită de la tatăl ei natural a beneficiat de multe împliniri, atât la Kurhaus ”Hohe Rinne”, cât și în Căminul Medicilor, a cărui înființare a fost propusă de altfel chiar de doctorul Otto.
În anii adolescenței, Margarete a fost de o frumusețe cu totul aparte. Avea părul lung, blond și cârlionțat, gene negre, ochi albaștri.
Un episod deosebit legat de Margarete Hertel a fost faptul, amintit de mai multe surse credibile, că ea ar fi fost muza care l-a inspirat pe George Coșbuc pentru vestita sa poezie de dragoste ”Numai una!”, publicată la Sibiu în ”Tribuna”, în 1889. După cum avea să relateze fiul Margaretei și al lui Karl Ziegler, Kurt, medic și totodată un talentat pictor,/ istoricul Ioan Lupaș i-a povestit oral și în scris mărturia auzită direct de la George Coșbuc asupra identității fetei care îl inspirase pentru liedul aflat în mare vogă timp de decenii. La o întâlnire din 1904 a mai multor personalități românești ținută în București la ”Carul cu Bere”, la care participase între alții alături de George Coșbuc și istoricul săliștean, Octavian Goga a intonat la un moment dat cu glasul lui plăcut cântecul ”Numai una!”. Profund mișcat de gestul confratelui său, Coșbuc a povestit cine i-a fost inspirație pentru versuri. El și-a amintit că în timpul șederii sale la Sibiu dintre 1887 și 1889 îi atrăsese atenția pe stradă în multe dimineți o fată care mergea grăbită înspre școală, urmărind-o adesea din priviri, ”deoarece îi plăcea trupul ei zvelt și părul ei bogat și frumos”. A mai spus despre muza sa de atunci că, dacă nu se înșela, ”era fiica unui cunoscut chirurg și se numea Gretchen”.
George Coșbuc a întrupat în versuri sentimentul de dragoste fierbinte pe care îl putea inspira la vârsta maturității o astfel de prea-frumoasă fată, strămutând povestea din atmosfera săsească a Sibiului în lumea satului românesc, atât de mult iubită de el, cel cu dragoste numit ”Poetul țărănimii”. Harul liric al lui George Coșbuc a transpus așadar la o altă vârstă imaginea frumoasei fete cu origini austriece, într-un alt univers național și cultural, cel românesc, dăruind îndrăgostiților de peste vremuri versuri nepieritoare.
În Sibiu, faima lui Coșbuc a fost amplificată în multe medii din perioada antebelică de farmecul acestei aprinse poeziii de dragoste, despre a cărei muză nu mulți aveau să știe cine a fost și cu atât mai puțin să poată bănui că era vorba de o frumoasă fată dintre sași. Octavian Goga a povestit o întâmplare elocventă în acest sens din 1910, anul când George Coșbuc a revenit în Sibiu, fiind la un moment dat prezent la o manifestare culturală. Deși Coșbuc a încercat să rămână anonim, cineva l-a recunoscut și în acea sală de conferințe, aproape instant, ”lumea întreagă s-a ridicat în picioare să-l vadă, să-l aclame. Deodată un glas de popă tărăgănat a început cântecul și într-o clipă femei, bărbați, copii s-au asociat și a cântat toată lumea și cânta și el plângând:
Pe umeri pletele-i curg râu,
Mlădie ca un spic de grâu
Atâta mi-e de dragă …”/(2)
Cu familia Margarete și Karl Ziegler, cu fiicele și fiul lor, Alice, Nora și Kurt ne vom reîntâlni de multe ori în continuarea poveștii de cinci sferturi de veac a Păltinișului. Amintim aici doar faptul că familiile lui Alice (căsătorită Haberman) și Nora (căsătorită Orendi) au ridicat în dragul lor Hohe Rinne, la sfârșitul anilor 1930, o frumoasă cabană, care mai există și astăzi, aproape nemodificată.
Cabana Ziegler-Orendi-Haberman este prezentă pe coperta editiei aniversare a ”Jurnalului de la Păltiniș” al d-lui profesor Gabriel Liiceanu, adăugată în attachment.
Între 1910 și jumătatea anilor 1920 familia Ziegler fusese prezentă la Păltiniș vară de vară, în răstimpuri și în restul anului, în cabana Tannhof, pe care au preluat-o după decesul din toamna lui 1909 al celui care o construise – președintele S.K.V. Gustav Lindner.
O seamă de cărți poștale ilustrate de dinainte de război și apoi din perioada interbelică realizate fotografic de Josef și Emil Fischer prezintă ”Poteca Margareta”, o alee lată între brazi cu porțiuni mai înguste pe firul apei, având un farmec neschimbat de anii ori deceniile care se scurseseră.
Margarete Ziegler a trecut în lumea celor drepți la 19 noiembrie 1955, la vârsta de 78 de ani. Fiul său, Kurt, i-a recitat la mormânt pentru ultima oară, cu lacrimi în ochi, poezia în care frumoasa adolescentă sibiancă îl inspirase pe George Coșbuc cu mai bine de 65 de ani în urmă – ”Numai una!”…
N.B. Fragmentul provine din ”Istoria Păltinișului” – cartea I, ”A fost odată Hohe Rinne”, ediția a doua, în curs de elaborare. Cartea poștală din imagine o prezintă pe Margarete Ziegler, născută Hertel, în 1912 la Păltiniș, lângă cabana ”Tannhof”, împreună cu cei trei copii. Fragmentul de hartă provine din cea editată de S.K.V. în 1901. Ilustrata antebelică (1911) a fost editată de Secțiunea Sibiu a S.K.V.
*Bibliografie:
1. Annemarie Weber, Coșbuc și Margareta – O dragoste necunoscută a poetului la Sibiu, în Steaua, anul XLIX, nr.10, oct.1998.
2. Al. Dima, Sibiu, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1940, pag.112. Prima strofă din poezia lui George Coșbuc este, de fapt: ”Pe umeri pletele-i curg râu, / Mlădie ca un spic de grâu, / Cu şorţul negru prins în brâu / O pierd din ochi de dragă.”
sursa foto: Mircea Dragoteanu
