In aceasta dupa-amiaza, o stire “neagra” a facut ocolul canalelor de stiri. “Orasul parcurilor”, Timisoara a fost umbrit de drama a patru fratiori lasati aiurea, ABANDONATI la voia intamplarii. Pentru ca sistemul de protectie sociala scartaie, pentru ca institutiile dau din umeri, pentru ca saracia, neputinta, nesocotinta joaca sah cu destinele tot mai multor romani, pentru ca tot mai multe puncte de suspensie inlocuiesc normalul, logica, si nu in ultima instanta, legea, responsabilitatea…
Iata povestea:
Patru copii cu varste cuprinse intre unu si patru ani au fost abandonati pe o strada din Timisoara, micutii fiind gasiti de catre un trecator care, din mila si spirit civic nu a stat pe ganduri si a anuntat Politia si Ambulanta.
Imediat dupa interventia echipajelor de urgent, copilasii au fost dusi la Spitalul de Copii ”Louis Turcanu” din Timisoara pentru ingrijiri.
Conform opinieitimisoarei.ro , noaptea trecuta, in jurul orei 1.00, un trecator a sunat la numarul de urgente 112 pentru a anunta ca a gasit pe strada patru copii pe Splaiul Tudor Vladimirescu. ”Barbatul care a sunat la 112 a anuntat ca a auzit plansete de copii. La fata locului au ajuns echipaje de Politie si Ambulanta. Copiii au fost preluati si dusi la Spitalul de Copii. Ei nu prezinta urme de violenta pe corp”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Mirela Draghicioiu.
In locul unde au fost abandonati micutii au mai fost gasite un scutec, o haina si o sticla cu o bautura racoritoare.
Potrivit medicilor, micutii au stat ore bune in acel loc, pe strada, fiind infrigurati, avand in vedere ca afara erau temperaturi de 10-12 grade Celsius.
Cum era si firesc, a fost sesizata si Directia pentru Protectia Copilului Timis.
Politistii fac acum cercetari pentru identificarea parintilor celor patru copii abandonati si ii va cerceta pentru abandon de familie.
Intre timp, a fost gasita mama celor 4 copii mici abandonati pe o strada din Timisoara. Este vorba de Ancuta Toma, o tanara de 31 de ani din Sibiu. Iar potrivit sursei citate, marturiile femeii sunt de-a dreptul halucinante.
“A spus ca a fost fermecata de o persoana si ca atunci cand s-a trezit era pe alta strada. Se instituie o masura de protectie in cazul copiilor si vor fi dati in ingrijire unui asistent maternal. Se va discuta si cu Directia din Sibiu sa fie transferati acolo“, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Smaranda Marcu, purtator de cuvant al Directiei pentru Protectia Copilului din Timisoara.
Demna de luat in seama ar fi si consemnarea facuta de adevarul.ro: “Zilele libere de Sfânta Maria, corespondenţa dificilă dintre instituţiile statului, dar şi faptul că mama nu putea fi ţinută cu forţa în centrul de protecţie au fost factorii care au favorizat întoarcerea femeii în stradă şi abandonarea copiilor. „Din cauza legislaţiei proaste suntem cu mâinile legate în faţa unor mame care nu sunt în stare să îşi întreţină copiii. Această femeie ar fi trebuit să fie demult decăzută din drepturi. Înainte de a ajunge în centrul nostru a locuit într-un azil de bătrâni. Era plină de păduchi şi de râie. Copiii, care erau bătuţi frecvent, nu au niciun fel de valoare educativă”, a declarat Mariana Petersel, directorul centrului urgenţă pentru victimele violenţei din familie, al organizaţiei „Generaţie Tânără””.
“Femeia risca de la 6 luni la 3 ani de inchisoare sau amenda“, a declarat, la randul sau, Mirela Draghicioiu, purtator de cuvant al IPJ Timis.
Un caz intr-adevar, uluitor… dar care implica, cu siguranta, multe semnale de alarma catre societate, catre institutiile statului.
sursa foto: adevarul.ro

