Obiceiuri și datini străvechi din Avrig: Alt fel de poveste de Sânt’ Andrei

„Noaptea Sfântului Andrei este una din „nopțile mari” penultima noapte din an în care se pot deschide „porțile” ( o veche credință spune că porțile dintre tărâmuri sunt desferecate în „nopțile mari” și se poate trece dintr-un tărâm în altul).
Noaptea aceasta plină de taine este și noaptea în care coboară lupii până spre sat, haitele marcându-și teritoriul, este noaptea în care se „nasc” pricolicii, dar și noaptea în care fetele își citesc în apă și boabe ursita.
De mult, în vremea tinereții străbunicii mele, se practica la Avrig un străvechi ritual în seara lui Moș Andrei.
Fetele se duceau într-un fel de șezătoare de taină, casa în care se strângeau nu trebuia să fie la o răscruce ci pe o …. linie dreaptă. 
Odată cu lăsatul serii fetele se strecurau, una câte una, către gazda cu care stabiliseră șezătoarea. Este o seară în care nu se lucrează, în care ulițele sunt pustii iar casele tăcute. Seara se lasă devreme și oamenii rămân acasă, lupii sunt aproape de sat și uneori se aud urletele. Se spune că este singura noapte când lupii sunt buni (sau albi, în unele variante) pentru că Moșneagul e pe-aproape.
În casa șezătorii găzdoaia se grăbește să aăeze lucrurile necesare pe masa așternută cu o față de masă nouă: o mamaligă aburindă de mei, un blid cu boabe de secară, un ulcior cu apă adusă taman de la izvorul din Obreje, un blid cu poame uscate în cuptor, un fagure de miere și un ștergar nou de cânepă, fără dungi. Apoi se așează pe talpă cu mâinile împreunate cuminți în poală, așteptând. 
Tresare la scârțâitul portiței : o fată apare în usșă:
– Bună sara, mumă, gătită-i casa?
– Bună sara , gătită-i casa, gătită-i masa, păzită-i poarta.”
Fata se întoarce spre curte și strigă:
– Intrați suratelor, casa-i gătită, masa așteaptă și-i poarta pazită!”
Una cate una fetele intră în casă dând bună-sara și se așează pe tălpi, în jurul mesei.
Apoi gazda se ridică și descantă apa și boabele, fetele ciulesc urechile să „fure” cuvintele descântului care se repetă de 7 ori. Știau că descântul nu se poate învăța decât „furat” și mai știau că poate la anul, vor fi neveste și nu mai pot participa, căci la șezătoarea asta participau doar fetele, singura nevastă fiind găzdoaia. Nu puteai fi găzdoaie dacă nu știai întregul ritual.
Odată descântul încheiat fetele iau rând pe rând boabe de secară din blid, atât cât pot prinde cu trei degete și le pun pe ștergarul de cânepă să le numere : cele care au un număr cu soț se vor căsători înainte de următoarea noapte de Sânt’Andrei, celelalte mai au de așteptat. 
Fetele care urmau, conform numărului ieșit, să se căsătorească turnau apă din ulciorul de pe masă într-un blid adânc și încercau să zărească, în luciul apei, chipul său măcar o caracteristică a viitorului soț: pentru asta, pe rând, fiecare fată iși acoperă capul cu ștergarul de cânepă deasupra blidului cu apă și încearca, în umbrele și lucirile apei să distingă un semn, un chip, ceva.
În acest timp, fetele care „trăseseră” numere fără soț se retrăgeau în celar unde erau servite de gazdă cu bucăți de mamaligă de mei, fagure și poame. 
Boabele de secară prinse între degete erau luate apoi acasă de fiecare fată și plantate într-un vas nou în ziua următoare (ziua Moșneagului, acum Andrei). La schimbarea ceriului (noaptea de solstițiu) plantele răsărite le arătau cât de bun sau rău va fi anul următor pentru fiecare.
La această șezătoare nu sunt admiși bărbații, nu se povestea nimic despre ceea ce se întâmpla acolo, se spune că fetele/femeile care încălcau taina urmau să aibă copii cu bot de lup, iar feciorii/bărbații care încercau să iscodească în jurul casei în timp ce se desfășura această șezătoare erau blestemați de paznicul porții sau de Moșneag și deveneau, pe loc, pricolici. 
Sfântul Andrei îi ajuta pe săteni să le găsească urma acestor pricolici: dacă în noaptea aceea pământul era înghetat îl dezgheța, și astfel urmele de copită deveneau vizibile, dacă pământul era dezghețat, după fuga pricoliciului, îl îngheta și astfel se conservau urmele.
Stăpânul porții (soțul gazdei) pleca la răsăritul soarelui pe urmele lăsate de pricolici si însemna poarta la care se opriseră acestea. Astfel oamenii știau că acolo trăiește un om care, ăn nopțile mari, se transforma n jumătate-om / jumătate țap.
De atunci, din vremurile acelea a mai rămas obiceiul plantării boabelor (acum grâul), teama de pricolici și vorba ca Sfântul Andrei dezgheață pământul daca îl găsește înghețat sau îl îngheață dacă îl găsește reavăn, puțini mai știu de ce anume făcea acest lucru.
Se mai spune că, într-o noapte de Moș Andrei trei feciori s-au deghizat în fete și au intrat în șezătoarea de taină crezând că pot face haz de ceea ce se întâmpla acolo însa în momentul în care a început descăntecul babei găzdoaie toți trei s-au transformat în lupi și au fost alungați de fete. De atunci lupii dau târcoale satului în acea noapte căutând să-și recapete ceea ce au pierdut. Și se mai spune că, oricât de fioroși ar fi, lupii nu se apropie niciodată de o fată care a „furat” descântecele din noaptea lui Moș Andrei. Și câte alte nu se mai spun căci Nopțile Mari sunt nopțile tainelor”.

Mai mult decât o amintire, CEVA FRUMOS, CEVA DE SUFLET, DAR din partea doamnei Maria Grancea, bibliotecarul din Avrig.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: