„Satele noastre sărbătoreau Boboteaza într-un amestec de practici creștine și obiceiuri mult mai vechi, precreștine suprapunându-le frumos și cuminte. Dacă în latura creștină preotul este cel care execută ritualul și taina sfințirii apelor, în latura precreștină femeia era cea căreia îi era rezervat rolul de oficiant al micilor ritualuri menite să păstreze vie și puternică legătura între om și creația „Ceriului”.
Apa, indispensabilă vieții era mângâiere sau pedeapsă, binefacere sau avea puteri distrugătoare, putea să dea sau să ia viața, să aducă sanătatea sau să biciuie cu molime. Apa era magică, de aceea avea un rol important nu doar în planul strict material ci și în cel spiritual. Fiecare sărbătoare avea în ritualurile ei cel puțin unul dedicat apei. Boboteaza era una din marile sărbători ale apei.
În înțelepciunea lor oamenii satelor noastre nu au divinizat apa ca atare ci au prețuit-o ca pe un dar al Cerului – deci al Creatorului de aceea, poate, s-au împletit atât de frumos și firesc practicile vechi cu cele creștine.
Încă înainte de răsăritul soarelui, la Bobotează, femeile se duceau spre dimineaţa la cea mai apropiată apă curgătoare îmbrăcate în iia de duminica, se descălțau la marginea rîului și se stropeau cu apa acestuia folosind mănunchiuri de cimbru şi busuioc special păstrate pentru acest moment şi spuneau :
« Bună dimineaţa râu de roauă ,
Am venit la apă noauă.
Da’ n’am venit la apă noauă,
Da’ am venit la râu de roauă,
Am venit să mă jeluiesc
De toate relele să mă tămăduiesc.
…………………………………………………………………
Bună dimineața apă bună
De la draga mumă Lună
Da’ n-am venit doar a-ți spune,
Da’ am venit cu rugăciune
Pintru toate ale bune.
Din lacrima Ceriului
Dă-ne roadă câmpului.
Da’ apa să-ți hie de roauă
Da’ sănătate dă-ne noauă.
Ceriul să te prețuiască
Pe noi ne tămăduiască.”
Împărțeau apoi mănunchiurile în două și aruncau unul pe râu pentru tămăduirea bolilor şi spălarea relelor din casă, iar unul urma să fie agățat în grindă sau la fereastră. (mai târziu era pus alături de busuiocul lăsat de preot la botez, la icoana dintre ferestre, nelipsită din casele sătenilor). Se spălau apoi pe picioare în apa rece a râului, şi se întorceau acasă.
Fetele obișnuiau să pună pe prag, sub preș un șirag de mărgele sau dacă nu aveau un șnur împletit din mai multe fire colorate ca să „trecă popa când intra cu botezul”, aveau apoi grija ca „popa să nu le-ntoarcă”, adică să nu treacă și la plecare peste acestea, de aceea prindeau momentul să scoată repede de sub preș șiragul fără sa fie văzute de preot.
Șiragul urma să fie pus sub căpătâi în noaptea de bobotează împreună cu un strop de busuioc FURAT din buchetul preotului. Căpătâiul (perna) trebuia să aibă umplutură nouă de otavă și în aceasta fetele adăugau o crenguță de sânziană uscată din vară și… un descânt :
Tot din dragoste și dor
Adu-mi Doamne pețitor,
Tot din dragoste și drag
Mi-l adu frumos în prag.
Cu miros ca florile,
Cu ochi ca Sânzânele
Nu-l lega cu doruri grele
Doar cu dorurile mele
Nu-i da dor urâtului
Și nici prăpăditului
Dă dorul unui ficior
Ce știe ce-nsamnă dor
Să-mi fie frumos și drag
Ca șiragul de su’ prag…
(……………..de aici descâtul se… personaliza).
Și sperau să-și viseze ursitul.
Atât de puternică era credința asta încât preotul nu mai așteaptă să fure fetele busuiocul ci, acolo în casele cu fete, „uită” discret crenguțe de busuioc pentru… pusul sub pernă”, aflam, la zi de mare praznic, de la Maria Grancea, buna pastratoare de traditii de la Avrig.
Tot domnia sa povesteste ca obiceiul „cititului vremii” în foi de ceapă puse cu sare în noaptea de Bobotează se practica și la noi și era notată cu grijă prevederea fiecărei luni importantă fiind, mai cu seamă, pentru perioadele destinate cositului.
Mai obișnuiau, pe vremuri, fetele care erau deja pețite și urmau să se căsătorească în acel an să-și înmoaie iia de mireasă, chiar dacă la unele nu era terminată încă, în apă curgătoare care, se spunea, avea cea mai mare putere în ziua de Bobotează. Exista și pentru asta un descânt, dar… trebuia furat, nu se învăța sau creeat ad-hoc de viitoarea mireasă.
Sursa foto: Grancea Maria
