… Și nu oricum- cu ştate vechi într-ale târgurilor, mai cu seamă prin Sibiu, de care pare că-i legat cu fir de… tradiție faină. Povestea lui Jorj Dimitriu trece de la fotografie la lut, cu repeziciune, pasiune şi… inspiraţie. Olăritul i s-o făcut destin şi nu… fotografia, cea cu care mai întâi s-o înfrățit.
„De profesie, la bază sunt fotograf. Dar ştiţi cum, au apărut aparatele digitale, a evoluat tehnica şi în Bucureşti, cel puţin, acum nu mai e niciun studio foto. Încet-încet soţia a fost cu ideea să facă rame din lut pentru fotografii, ştiind că făcuse în copilărie ceramică, pe la Palatul Pionierilor, cum era atunci. A mers, apoi s-a apucat şi de vase… Câtorva le-am făcut poze şi ne-am dus la Muzeul Satului din Bucureşti, să întrebăm dacă ne-ar primi la vreun târg. Zis şi făcut. Ne-am dus. A fost de Florii, acum vreo 10, 15 ani. Ne-au pus vasele într-un pom… aşa, ca prin Maramureş şi efectul a fost nemaipomenit. Asta ne-a dat un imbold şi am început să investim. Ne-am făcut atelier, am cumpărat un cuptor…, că iniţial ardeam la un prieten artist plastic. Am cumpărat lut, să facem o rezervă…şi ne-am făcut ceramişti. Dar, odată, soţia a plecat pentru trei luni în Canada. Eu nu prea lucram, o ajutam doar. În lipsa ei, am primit o invitaţie pentru târgul de aici, din Dumbravă. Am intrat în panică, pentru că nu prea mai aveam vase multe, vândusem… de voie, de nevoie, am pus mâna pe lut şi am început aşa, din senin să lucrez, să onorez invitaţia. Cu ce văzusem la soţia mea, cu ce mi-am amintit din puţinele ore de pe la Palatul Pionierilor, că şi eu făcusem aşa ceva demult, am lucrat şi am venit la Sibiu. Şi aici l-am întâlnit pe directorul de atunci, dl Corneliu Bucur. M-a văzut, i-am spus că nu am pregătire de specialitate, dar i-a plăcut, a simţit că am mână şi mi-a explicat multe lucruri, ce e bine, ce e greşit, ce să fac… mi-a dat o lecţie extraordinară. Şi, de atunci, iată-mă-s la Târgul Olarilor. Şi la nenumărate manifestări, peste tot. Iar dacă mă întrebaţi de ce predomină în lucrările mele influenţa puternică din cultura Cucuteni e pentru că la origini sunt moldovean. Şi am mers pe la toate muzeele, pe la Suceava, la Rădăuţi, l-am cunoscut pe meşterul Colibaba, la Piatra Neamţ, am vorbit cu specialişti, m-am documentat şi acum nu mai las lutul. Dimineaţa, nici nu mănânc. Primul lucru, mă duc în atelier. Uneori mă prinde 12 noaptea lucrând şi mănânc când apuc. Asta e pasiune, e meserie. Şi lucrez ascultând muzică populară. E glasul românesc, e glasul pământului”.
Asta e povestea lui Jorj Dimitriu din… Bucureşti. O poveste care, din fericire, bucură adesea, sibienii și miile de iubitori de tradiții care vin din toată țara și nu numai, la Sibiu. La Târgul Creatorilor Populari ori la Târgul Olarilor. Omul ăsta fain care tălmăcește glasul lutului e aici, să ne facă și pe noi să-l pricepem și să ne bucurăm de formele și tainele ce cresc din meșteșug…
surse foto: Jorj Dimitriu, Muzeul ASTRA
