ONORANT: În 2020, AFT va conduce Forumul Academic Militar Internaţional

În perioada 20-23 mai 2019, o delegaţie a reputatei Academii a Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, condusă de rectorul acesteia, domnul gl.bg.dr.ing. Ghiţă BÂRSAN, participă la cea de-a VI-a ediţie a Forumului Academic Militar Internaţional (International Military Academic Forum – iMAF) 2019, organizat în Reichenau an der Rax – Austria. 


Demn de știut, obiectivul principal al reuniunii constă în identificarea unor posibilități de educație comune, care să conducă la noi modalități de cooperare în viitor în ceea ce priveşte crearea şi aprofundarea unei culturi comune de securitate şi apărare europene, prin asigurarea unui nivel cât mai ridicat al standardelor de educaţie specifice studenţilor militari şi tinerilor ofiţeri, în contextul noilor provocări ale mediului internaţional.
iMAF este un proiect iniţiat de reprezentanţii Academiei Militare Thereziene din Wiener Neustadt – Austria, în luna octombrie a anului 2013, la finalul evenimentului Line of Development (LOD) – 7, desfăşurat la Universitatea de Apărare din Brno – Cehia.
Delegaţia Academiei Militare Thereziene a propus, atunci, reprezentanţilor gazdelor, Academiei Militare a Forţelor Terestre din Wroclaw – Polonia, Universităţii Naţionale a Serviciilor Publice din Budapesta – Ungaria şi Academiei Forţelor Terestre din Sibiu – România, să devină parteneri în dezvoltarea acestui proiect.
În urma perfectării acordurilor de colaborare, începând cu 2014, iMAF este organizat, anual, de cele cinci instituţii menţionate anterior. 
IMPORTANT: Delegaţia Academiei Forţelor Terestre va prelua, la finalul lucrărilor, președinția forumului si responsabilitatea organizării în Sibiu, a ediţiei din anul 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare