Mi-a aruncat cineva (persoană importantă, zic, sibiancă cu state vechi, nu ca mine, venetic), deunăzi, o vorbă, aşa, peste obraz: „ei, nu-ş ce tot admiră unii aşa, de flori de măr Sibiul, că doar îi un oraş sătesc. Case, case, grădini, magherniţe şi ici-acolo ceva aşa să nu uiţi că, de fapt îi zice municipiu.. Un sat mai mare şi basta. Să-i hie de cap!”
Oraş sătesc. Cum zici… dar bună gazdă pentru tradiţie, lecţie pentru urmaşi bunăoară. Că mai vezi duminica şi la praznice bătrâni dar şi prunci îmbrăcaţi în costume tradiţionale, că mai vezi oameni de merg la piaţă cu coşul de nuiele sau cu traista lucrată de bunica… ăsta nu-i un păcat. O imagine dintr-acestea face cât 1 milion de limuzine parcate pe trotuar, în faţa unui bloc ca o închisoare de beton.
Că vezi Cibinul plin de raţe ca de sălcii, ori miile de turişti care asaltează cu aparatele de fotografiat şi centrul, şi piaţa, şi străduţele pavate… asta-i o binecuvântare!