“„Vă voi duce într-un loc binecuvântat, deasupra munţilor, veţi fi păstori liberi cu turme întinse în lumea largă…”. Astfel le prezicea Sinna, stăpâna munţilor, românilor alungaţi de coloniştii saşi din localitatea Gârbova. Aceştia au urmat-o şi au numit localitatea pe care au întemeiat-o, Sinna (Jina), în semn de recunoştinţă. Jina este sat prosper de oieri, aflat în vârf de munte deasupra tuturor satelor mărginene.
De-a lungul timpului, jinarii s-au luptat să fie oameni liberi. Cu toate acestea, timp de o sută de ani Jina a fost transformată în sat grăniceresc care apăra graniţa Imperiului Austriac cu Ţara Românească. Locuitorii săi — cătanele negre — au participat chiar la luptele de la Austerlitz împotriva lui Napoleon.
Astăzi, o bună parte a populaţiei, femei şi bărbaţi, se ocupă cu păstoritul. Băciţele sunt adevărate maestre ale transformării laptelui în delicii cum nicăieri nu veţi mai întâlni: brânza de burduf, jintiţa, urdă sau balmuş. De cum vă apropiaţi de stâne veţi simţi mirosul brânzei, al laptelui şi al ceaunelor clocotind cu mămăligă şi sloi de oaie.
La Jina fiecare anotimp îşi are farmecul său…dar mai cu seamă vara când, la sfârşitul lunii iulie, jinarii sărbătoresc „Sus pe muntele din Jina”. E un festival folcloric ce reuneşte întregul sat şi care reaminteşte de vechile nedei când ciobanii coborau pe plaiurile din jurul satului şi sărbătoreau, jucau, cumpărau şi vindeau, se îndrăgosteau, se căsătoreau.
„Obiceiul Poruncilor” se păstrează încă la Jina. Duminica, după slujbă, localnicii se întâlnesc în faţa primăriei. Primarul le face cunoscute planurile viitoare, problemele şi noutăţile din sat. Este o ocazie unică de a cunoaşte satul, aşa cum este el”.(consemnari pe www.sibiu-turism.ro )
Deunazi, maica versului din varf de Marginime, mereu inspirata Maria Sterp a postat pe o retea de socializare o fotografie. Dar ce fotografie…! Satul tot si parca… tat Ardealul s-o adunat si sede sa dea binete orisicui ii vede. Sunt colo generatii de jinari, si fiecare-n straiul lui e-o poezie. O poveste despre neamul sau, o carte vie. Privesti fotografia si stai la sfat cu SATUL. Locul acela pentru care. Iata, limba romana pare saraca sa ii marturiseasca frumusetea si datul din strabuni. Batrani, copii, nepoti, si popi si lume… Doamne, frumosi cu toti ca din poveste, cand Statu-Palma- Barba-Cot spunea c-asa o fost si alatdat’ si ESTE… caci aici nu s-o dat satul dupa oras, si nu s-or “luat vremurile la harta”; aici este asa cum o fost dat si oamenii cu credinta le implinesc pe toate. Cum or invatat.
Si-i bine ca mai vedem asa ceva! Ne mai ostoim setea si foamea de frumos si de ce ii parintesc si “cu minte”. Asa mai regasim calea catre casa…
Ce fotografie! “Icoana-ntr-un altar s-o pui, la inchinat”, cum spunea “poetul taranimii”, Cosbuc.
Priviti si luati cu voi imaginea asta. Purtati-o in inima! Nu de cine-stie-cand. E facuta anul trecut (in mileniul asta) dar parca Dumnezeu i-o adunat pe toti. Sa ne dea o lectie!
