Autoritatea Electorală Permanentă a lansat în dezbatere publică șase proiecte de hotărâre de Guvern. Astfel, mai mult ca sigur,pe data de 5 iunie se vor organiza alegerile locale, informează Agerpres.
Un alt proiect vizează calendarul acțiunilor din perioada electorală a alegerilor locale.
În acest context, cel târziu până la 22 martie, trebuie numerotate circumscripțiile electorale județene și a circumscripției electorale a municipiului București, iar până la 24 martie a celor din fiecare județ și din fiecare sector al Capitalei.
Așadar, până la 25 martie ar trebui adusă la cunoștință data ședinței pentru tragerea la sorți a judecătorilor în Biroul Electoral Central, care ar trebui să aibă loc pe 26 martie, iar o zi mai târziu să fie ales președintele BEC și locțiitorul acestuia.
BEC ar trebui completat cel târziu până la 28 martie cu președintele și vicepreședinții AEP, cu câte un reprezentant al partidelor politice, al organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului și al grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților.
De asemnea 6 aprilie reprezintă data până la care partidele, alianțele și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale trebuie să comunice semnele electorale către Biroul Electoral Central.
Potrivit sursei citate, proiectul de hotărâre mai stipulează că cel târziu până la 12 aprilie trebuie comunicat de către AEP numărul de alegători rezultat din Registrul electoral și din listele electorale complementare.
Sursa foto: www.ziarulincomod.ro

