„Sunt preot în Răşinari din 1979 şi sunt mândru că aici s-a născut Emil Cioran (08 aprilie 1911) din familia Părintelui Emilian, răşinărean de obârşie, şi a preotesei Elvira, născută Comăniciu, părinţi a trei copii: Virginia, Emil şi Aurel, care au crescut în casa de vizavi de Biserica Mică, pe Malul Râului Caselor. Această casă am cunoscut-o de prin anii 1970 când fiind la Teologie în Sibiu, am venit pentru prima dată să vizitez Răşinarii. Am făcut cunoştinţă cu scriitorul Emil Cioran prin cărţile sale, pe atunci interzise de cenzura comunistă. Iată cum: profesorul preot Cornel Sârbu care ne preda Apologetica şi Istoria religiilor, ne-a vorbit cu curaj despre generaţia de tineri intelectuali – Cioran, Eliade, Ionescu, Crainic, Vulcănescu, Noica, ş.a. Eu care eram remarcat de părintele Cornel Sârbu născut în Rod, în Mărginime, îl conduceam de multe ori spre casa de pe strada Timişului, în dosul Tribunalului, fostă Ilie Măcelariu, şi actuală după Revoluţie. În acea casă locuise şi familia Cioran, când preotul răşinărean a fost avansat protopop şi apoi consilier la Mitropolia Ardealului. Părintele Cornel Sârbu, un om curajos şi fără frică de Securitate, mi-a spus că el nu are nicio carte interzisă în biblioteca lui. Însă mi-a destăinuit că mă pot duce, pe barba lui, la părintele Aurel Radu, care locuia în altă casă vecină, aparţinând tot Mitropoliei, despre care ştia că are cărţile lui Cioran. Într-adevăr, părintele Radu, un om înalt şi slab, care făcea slujbă la Biserica de pe Groapă, m-a dus într-o cameră plină de cărţi, dar cărţile lui Cioran le-a scos din hornul sobei, pe uşiţa de sub tavan, unde le ţinea ascunse, într-un neţ, plasă împletită, plină de funingine dar întregi. Era vorba de primele cărţi scrise în ţară: Pe culmile disperării, 1934, Cartea amăgirilor, 1936, Schimbarea la faţă a României, 1936, Lacrimi şi sfinţi, 1937, precum şi cartea Nostalgia Paradisului, a lui Nichifor Crainic – teolog mistic, fost director al revistei Gândirea şi care îl publicase pe Cioran. Le-am citit pe nerăsuflate, dar nu în Internatul Teologiei, ci prin Parcul Sub Arini şi în Pădurea Dumbrava, lângă lac. De frica Securităţii, nu mi-am împărtăşit bucuria că îl citesc pe Cioran nici celor doi prieteni intimi ai mei, Ionel Ancuţa şi Jan Trifan, azi preoţi şi ei. După ce le-am terminat de citit şi răscitit, le-am înapoiat părintelui Radu. Ulterior, devenit preot în Răşinari l-am cunoscut pe Relu Cioran, fratele lui Emil, dar până la Revoluţie nu m-am implicat în anturajul lui Relu, nu de frica propriei mele soarte, ci pentru a nu le face lor rău. După Revoluţie, am început să citesc cărţile traduse în limba română şi tipărite de Gabriel Liiceanu la Editura Humanitas. Cu părere de rău am aflat despre moartea lui Emil Cioran la Paris în iunie 1995, tocmai când eram plecat şase luni în Canada, pentru studii. Desigur că după moartea scriitorului mi-am dorit să scriu şi eu un studiu sau chiar un roman biografic, să-i zicem „Iubirile lui Cioran”, pentru care am început să adun informaţii, date, mărturii personale ale oamenilor care l-au cunoscut: Bucur Ţincu, prieten intim, îngropat în Cimitirul din Răşinari; doctorul veterinar lacob Ciucian; sora acestuia, preoteasa Paraschiva, născută în 1918, o iubire idilică a scriitorului, pe care nu a uitat-o niciodată; Mihai Dancăş, şi el decedat azi, care îl vizitase la Paris şi mi-a spus multe amănunte. Precizez că Minerva şi Ion Dancăş erau veri cu Mihai. La fel, amănunte importante mi-a destăinuit şi Puiu Mitrea, fiul lui Cornel, despre care vorbeşte Emil în scrisori, acesta l-a vizitat pe scriitor la Paris, pe vremea când încă nu era bolnav. Un amănunt picant şi important pentru economia vieţii scriitorului, este acesta: Emil Cioran nu era chiar sărac, ar fi fost culmea pentru un răşinărean de talia lui, şi i-a oferit lui Puiu o sumă mare de bani ca să facă ceva cu ei în ţară, inclusiv să răscumpere casa părintească, însă nepotul nu a vrut să se interpună peste Aurel Cioran. Desigur ar fi multe de povestit despre şi cu Emil Cioran. Punctez că pe mine, ca preot în Răşinari, şi ca teolog, mă preocupă mai ales cearta lui Cioran cu Dumnezeu, sau aspectul teologal al operei lui. Mărturisesc că am rămas profund impresionat de cuvintele creştineşti, de profunzimea cugetărilor teologice – se consideră copil de preot, teolog în scrisoarea către Relu, din 4 aprilie 1969: „cartea mea nu e neapărat deprimantă, deşi conţine o teologie întrucâtva lugubră de inspiraţie bulgară, din cauza bogomililor, pe scurt o teologie de băiat de popă”, de dragostea lui pentru părinţi şi fraţi, în special nepoţi; de altruismul lui şi facerea de bine – aproape lunar trimitea scrisori şi pachete, care costau o groază de bani, în vreme ce el trăia cu Simone, soţia fără cununie, o viaţă modestă într-un apartament cu chirie, citez: „a trăi aici a ajuns un fel de pedeapsă. Evident, te obişnuieşti. Dar te obişnuieşti şi cu iadul când n-ai nici cea mai mică speranţă să scapi şi când pare fără sfârşit. Visul meu ar fi să am o casă izolată la Răşinari…” (scrisoare către Relu din 19 mai 1971). Sunt convins că în ciuda elucubraţiilor necreştineşti pe care le-a comis în scris, în cearta cu Dumnezeu, în scrierile sale, Emil Cioran a avut un suflet profund religios şi mistic, şi chiar prin faptul de a scrie contra lui Dumnezeu, dar plângând cu lacrimile sfinţilor pe care îi adora, el l-a preamărit pe Dumnezeu şi a predicat credinţa creştină, în ramura ortodoxă, pe care o avea în genele ereditare, prin moşi strămoşi. A rămas ortodox până la moarte. Nu are cruce verticală din modestie, dar o are încrustată pe capac, mi-au spus cei care au fost la Paris, în Cimitirul Montmartre. A trăit o viaţă cu adevărat smerită, modestă, a refuzat premii în bani, pentru a fi consecvent cu sine însuşi şi a da exemplu tinerei generaţii, a ajutat pe mulţi români care l-au căutat, deşi se jura zilnic că nu le mai răspunde, a iubit România şi i-a prefigurat un viitor eroic, a trăit în Paris cu trupul, dar cu gândul mereu la Răşinari – probabil dacă nu s-ar fi vândut casa părintească, şi fratele lui, Relu, ar fi fost bogat, ar fi venit în România fără teamă de comunişti şi de Securitate. Nici la Paris, nici la Răşinari, ori la Berlin, noi nu suntem de fapt acasă, după cum spune Apostolul Pavel. Cetatea Noastră nu este aici, ci prin moarte este în Lumea de Dincolo, în Ceruri. Să ne rugăm ca Domnul Dumnezeu să fie milostiv cu fratele Emil Cioran şi să-i fi oferit, deja, un loc în Rai!”
Preot N. STREZA Răşinari.
Un mesaj, un gest impresionant făcut de preotul Nicolae Streza din Răşinari, întru memoria filozofului şi omului de cultură Emil Cioran.
Demn de precizat, aceste cuvinte au fost postate de faţa bisericească pe pagina de socializare a Primăriei Răşinari în cursul acestei zile. DE amintit, Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 în această veche vatră a Mărginimii.
