Pe parcursul lunii noiembrie, se vor efectua lucrări de reparații pe bulevardul Victoriei și pe strada Avrig din municipiul Sibiu

 

 

 

Administrația sibiană anunță că pe bulevardul Victoriei se vor executa în această săptămână lucrări de refacere a covorului asfaltic pe carosabil.

Acestea se vor executa pe un singur sens de mers, pe partea cu Spitalul Militar, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Transilvaniei și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Avrig. Lucrările sunt programate să se desfășoare până la 1 decembrie, fără închiderea traficului, dar cu instituirea unor devieri temporare de pe banda pe care se lucrează.

De asemenea, în perioada 5 – 15 noiembrie se vor efectua lucrări de refacere a covorului asfaltic pe carosabil și pe strada Avrig. Acestea se vor executa de la sensul giratoriu cu strada Calea Poplăcii până la intersecția cu strada Octavian Goga, inclusiv în zona sensului giratoriu cu bulevardul Victoriei.

 

PRECIZĂRI: O parte a lucrărilor vor fi executate alternativ pe cele două sensuri de circulație fără închiderea traficului, dar cu instituirea de restricții și devieri temporare de pe banda sau sensul pe care se lucrează. Lucrările de așternere a stratului asfaltic vor impune închiderea circulației și devierea pe străzile adiacente, respectiv Luarea Bastiliei, I.C.Drăgușanu pentru ieșirea în bulevardul Victoriei și pe strada Cristian.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare