Autoritățile vor să ia, măcar în ceasul al 13-lea, măsuri, constatând cu îngrijorare că folosirea pe scară largă a medicamentelor în fermele de păsări și animale a dus la creșterea rezistenței oamenilor la antibiotice. În opinia specialiștilor, acest fapt este unul de o gravitate maximă! Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că rezistența la antibiotice ar putea face anual mult mai multe victime chiar decât cancerul, relatează stirileprotv.ro.
Concret, se spune că pericolul rezistenței organismului uman la tratamentul cu antibiotice trebuie considerat o problemă de securitate a sănătății publice, ceea ce ar impune o ALERTĂ LA NIVEL MONDIAL.
Abuzul de antibiotice de uz veterinar se regăsește în lanțul alimentar și poate reduce efectul acestora pe măsura ce bacteriie dezvoltă rezistență.
Martin Hausling, Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană avertizează, în acest sens, că: „În Europa s-au înregistrat 25.000 de decese cauzate de rezistența antimicrobiană. Este inacceptabil! OMS atrage atenția asupra momentului când antibioticele vor deveni ineficiente. Semnalele de alarmă sunt fără echivoc” (stiripesurse.ro).
Achim Irimescu, Ministrul Agriculturii precizează, la rândul său, următoarele: „Știm cu toții că de multe ori s-au identificat situații în care fermierii au făcut exces de antibiotice, nu mă refer la producatorii români ci la modul general. Sunt situații în care animalele slăbite beneficază de un aport substanțial de antibuiotice care ulterior, în carnea consumata pune probleme consumatorului”.
*Potrivit sursei citate, autoritățile din România vor fi obligate să realizeze până la jumătatea anului 2017 o strategie națională pentru reducerea antibioticelor din „meniul” animalelor.
Altfel spus, încă un subiect care „țipă”: ATENȚIE LA CE MÂNCAȚI!, ATENȚIE S-AR PUTEA SĂ MURIȚI! Practic, pericolul otrăvirii sau îmbolnăvirii pândește la orice pas. Nu din arme ultra-sofisticate ci chiar din mâncare!!!
sursa foto: evz.ro

