PODURILE SIBIULUI: Căi care unesc sufletele cu poveștile. Sau cu istoria… NU LE CĂLCAȚI ÎN PICIOARE!

Sunt un pod peste râu către tine mereu, pe nimic sprijinit, doar pe sufletul meu. (Adrian Păunescu)

Poți fi tu podul pentru cel care doreşte să ajungă pe malul celălalt…?! Poți fi tu povestea care… unește?!

Și la urma urmei, ce e un pod, dincolo de… O construcție?! O cale. Către lumea de lângă… sau către o alta. Un pas care unește. Maluri, străzi, întâmplări, ape și uscat, tărâmuri, vise, drumuri. Un pod poate fi el însuși o poveste. Sau chiar fundația care susține povestea. Așa o fi?!

O, atunci, Sibiul ar fi un plai plin de povești, cutreierat încolo, încoace de pașii atâtor vise, speranțe. Un du-te-vino prin timp și prin oameni… Și podurile lui, tot atâtea căi, povești, regăsiri. Câți pași, mult mai mult decât cuvinte.

No, dară luați-vă pașii la spinare și adăugați și voi la poveștile podurilor Sibiului. Îmbrățișați-le cu privirile, cu dorințele, cu… întâlnirea dintre voi și cine știe ce alte maluri. 

Nu călcați podurile în picioare…! Iubiți-le! Luați-le la braț, la o preumblare la hotar de timp, de anotimp, de vers sau cale…

Și nu vă fie a uitare: un pod e împăcarea dintre două lumi. Uneori, poate fi o declarație de dragoste sau împlinirea unui vis. 

 

 

 

 

 

FOTO: LOUIS GUERMOND