Cât îi a trăi, nu-i vreme a sta. Că mâinile au rost… și munca are… gust: gust fain de hrană pentru minte și inimă…
În drumurile lor destinate minuțioaselor cercetări etno-folclorice, în arealul judeţului Sibiu, specialisții CJCPCT Cintrelul-Junii Sibiului au poposit, la un moment dat, în comuna Jina, sus, pe… coperișul Mărginimii.
De la biserica veche, la dreapta, tot mergi, până se termină casele, şi încep păşunile. Ca într-un basm molcom ce țese satu în peisaje doinite, cel care are curaj şi continuă, are parte de reuşite. Aşa se face că satul continuă, timid, cu case de-a dreapta şi de-a stânga drumului, s-aşa s-ajunge și la… nr. 359, la tanti Maria. Maria Murgu.
O curte ca după sufletul omului curat și meșter, dezvăluie o gospodărie îngrijită, în ambianța raiului floral – o primă dovadă a dragostei pentru frumos a bunei gazde. Cu inima deschisă împărtăşește oricui, cu simplitatea şi candoarea oamenilor de la ţară, că s-a născut în localitatea Jina, la 6 iunie 1940 şi n-a plecat niciodată din sat. Îi zice Maria lu’ Ană, după numele mamei, Popa Ana, care, fie iertată, cosea ea, şi aşa am început şi eu. Viaţa n-a fost prea uşoară, căci după cele 5 clase absolvite la şcoala din sat, a început munca şi mai târziu, la 16 ani, mama a învăţat-o să coase ii şi cămăşi de costum popular.
Mi-o plăcut şi mi-o fost drag să lucrez, şi cusutul a fost alinare şi bucurie, dar şi mijloc de subzistenţă. S-a căsătorit, a avut copii, iar după moartea soţului, s-a întors la casa părintească, şi-a luat viaţa de la început.
La căsuța asta m-am născut, spune creatorul popular şi tot acolo lucrează, cu întreruperi cauzate de probleme de sănătate şi de realitatea în care trăim, aceea în care portul popular nu mai este păstrat la acelaşi rang ca mai înainte, şi prin urmare comenzile pentru ii şi cămăşi sunt tot mai puţine. Pe de o parte s-a schimbat moda, pe de alta, oamenii spun c-ar fi scump cusutul, însă pentru a coase o ie e nevoie de luni de zile.
Mai întâi se procură materialele: pânză, aţă şi ac. Pânza albă se găseşte mai greu, este destulă, dar nu orice giulgi e potrivit pentru cusut. Uneori tanti Maria apelează la vecine, care au cearşafuri de demult, nefolosite, şi care sunt dintr-o pânză subţire şi deasă: Într-o parte trăbă să iau 6 muscuțe numa pe două fire ca să iese floarea 3 pe 3. Acum coase cu aţă din străinătate – DMC; nu mai e ca înainte, când se cosea cu aţă urâtă, ce se găsea: o bucată neagră, una vânătă, una roşie. DMC-ul acesta, adus din altă ţară, e o culoare garantată, care nu se spală.
Se croieşte pânza, un model pentru ia femeiască, alt model pentru cămaşa bărbătească, şi se trece la cusut. Se coase pânza cu aţa şi ac; după numărătoare se face modelul, fără desen în prealabil.
La ie tanti Maria coase mânecile şi pieptul. Pieptul – ciupag, aşa i se spune, se coase cu negru şi auriu, se încreţeşte mărunt, mărunt şi se strânge la gât cu o beată ca degetul.
La gât beata merge roată, şi se coase toată cu negru, iar în faţă, pe piept, se adaugă fir de aur sau sârmă galbenă.
Nu fac desen, măsor cât trăbă de lungă, de lată. La mânecă se face prima dată umăraşu, după care se numără până jos, să se vadă câte flori încap, şi se coase de jos în sus, numai cu negru. Nu poţi să greşeşti un fir. Că nu mai iasă.
Privim cu uimire dibăcia mâinilor şi frumosul model negru ce prinde viaţă pe pânza albă şi aflăm că migăloasele împunsături poartă numele de muscuţe şi ciocănele, umăraş, flori.
Mânecile se cos cu diverse modele de-a lungul lor, apoi la încheietură se strânge cu o țâr de pănglicuţă şi apoi se pune danteluţa făcută cu mâna. Ultima etapă este asamblarea mânecilor cu pieptul şi cu spatele iei (http://www.traditiisibiene.ro/ ), o povestit dumneaei cercetătorilor dornici să-i afle taina.
Demn de apreciat, Tanti Maria respectă tiparul tradiţional şi caracteristicile Mărginimii Sibiului – alternanţă de alb şi negru, cu inserţii de galben, dar nu se limitează la un singur model de cusut: care cum vrea, ce model vrea, ăla îl fac.
Potrivit sursei, aflăm acestea: Cele mai bogat ornamentate sunt iile pentru femei; la portul pentru copii modelele sunt mai simple, floricelele mai mici. De altfel, în vechime, iile erau cusute cu modele de dimensiuni mai reduse, cu flori mai mici, acum 50 şi ceva de ani; poate vreo persoană în vârstă să mai aibă aşa o ie, cele actuale se cer cusute cu model mai mare.
Cămăşile bărbăteşti se cos tot cu flori, iar mâneca e largă. În piept, la stan se face un cioc frumos, ce poartă denumirea de barbur, în lături se fac brîncuţă şi alte flori mari. Pe pieptul cămăşii se brodează iniţialele băiatului pentru care se coase cămaşa, daca îs mai mulţi, să nu le greşească, dacă e doar un fecior, aşa, ca să se respecte tradiţia. Cămaşa cu guler se aduna la maşina, şi se face cu fustă separat sau întreagă, după cum se vrea.
Înainte făcea cămăşi la toţi mirii din sat; dar acum tot mai puţini se mai îmbracă în costum popular. Maria Murgu coase, totuşi, la comandă, când sănătatea îi permite. Cusutul la o ie poate dura o jumate de an, iar plata, 1.500 lei, nu compensează truda şi migala şi nici lipsa unei pensii.
Dar… arta, meșeșugul nu-i întreg și nici mulțumirea… și asta pentru că nu prea mai e cine să continue… Tineretul de azi nu-şi pune osul, fetele se plâng că nu văd să coase pe giulgi foarte subţire. Nici costumul popular nu se mai poartă la fel de mult ca înainte, lumea se mai îmbracă câteodată la biserică, la nunţi; cu toate astea, există toată deschiderea din partea Mariei Murgu pentru perpetuarea acestui minunat meşteşug, căci e prea frumos portul, ca să fie lăsat să se piardă.
Aici, în mâinile creatoarrei e HAR: răbdare, migală, dragoste pentru frumos, talent, toate prind viaţă prin dibăcie și DĂRUIRE. Prin… DRAGOSTE. Iar credinţa aceea curată a omului de la ţară că v-a rândui Dumnezeu cumva, îi dă Mariei Murgu puterea să continue să coasă. Că doară… ALTFEL NU POT!
Şi, credem noi, i se cuvine toată cinstea, tot respectul. Că atunci când vezi și cunoști așa OM, simți cp te-o mângâiat Domnu’ pe creștet, și ți-o mai deschis o fereasră la minte, să… mai înveți ceva!
Doamne-ajută, tanti Maria!
Mai viniţi şi de-altă dată, vă primim cu dragă inimă!
Tanti MARIA MURGU: O LECȚIE DE VIAȚĂ, DE ARTĂ, DE… TRUDĂ.
***Proiectul Cercetarea meşteşugurilor tradiţionale sibiene s-a derulat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul – Junii” Sibiu în perioada iulie – septembrie 2010, cu sprijinul autorităţii finanţatoare Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul este menit să identifice meşteşugarii activi şi să conştientizeze riscul pierderii meşteşugurilor, care reprezentau cândva o zestre, să contribuie la salvgardarea şi valorificarea meşteşugurilor tradiţionale din judeţul Sibiu, în contextul în care păstrarea tezaurului tradiţional este o condiţie sine-qua-non a prezervării identităţii socio-culturale a oricărei comunităţi.
( ***Gabriela Negru,
referent de specialitate CJCPCT Sibiu)
Foto: Bogdan Ghiță Roman http://www.traditiisibiene.ro/
