ROMANIA. O tara frumaosa, cu oameni frumosi. Cu amintiri, cu povesti, si ami ales cu inimi mari de romani viteji si trudnici, credinciosi si buni… de ii iubeste Domnul din veacul vecilor…
Buna noastra prietena si mare romanca, MARIA GRANCEA, bibliotecarul din Avrig, ne daruieste o poveste. Una reala si frumoasa. Luati aminte!
“- Două lumânări?
– Doauă! spuse Moșul protejând flacăra plăpândă cu palma asprită de muncă. Doauă, una pentru ostaș și una pentru Țară!
– Pentru Țară? Ce-i Țara Moșule? A murit?
– Țara, draga Moșului e pământul ăsta, neamul și graiul.Țara moare cu fieștecare om care-și dă sângele pentru pământul ăsta și renaște cu fieștecare prunc ce sporește neamul acesta. Țara moare dacă mor mai mulți decât ăi cari se nasc și înflorește cân’ pruncii ei cresc mari și vrednici. Pământu’ este ăl cari ne ține rădăcinile neamului nost că-i sfințit cu sânge, cu lacrămi și cu sudoare și e întregit cu trudă și cu jertfă, iar graiul nost’, apăi graiul nost’, draga Moșului, mângâie și biciuie, cântă și plânge, iartă și împlinește.
– Pământul, neamul și graiul ?
– Pământu’, neamu’ și graiu’ nu se iau niciodată în derâdere, draga Moșului, ele împreună-s Țara , pământu’ ține neamu’ ăsta viu, iar graiu’ îl unește, prin ele Țara-i vie. Să nu uiți, de câte ori aprinzi o lumină pentru ostaș aprinde una și pentru Țară. Pentru ostaș să-i lumineze calea sufletului, pentru Țară să rămână veșnic vie și să-nflorească”.
Maria Grancea (Moșul – bunicul meu, în fotografie, pe scaun, cătană în prima recrutare a României Mari)
sursa foto: Maria Grancea
