Nu doar universul conspiră să aștearnă-n cale bucurii, ci și oamenii. Oamenii aceia faini ca pita scoasă din cuptor și pusă dinainte pe-un ștergar de la buna lângă mireasma unui fir de busuioc…
Emoțiile se avântă și parcă undeva, nu departe, firul tors începe a prinde într-nsul tot mai lumiat, tot mai aproape… firul căilor de poveste de unde se naște și pe unde merge colindul cu toate tainele sale. Dar până atunci mai e… e timp frumos de lucru și joc, e timp de cozonac cu mac și arome blânde de sfârșit de toamnă. Și biblioteca din Avrig e plină. Plină de frumos, plină de lumina împărtășită de oamenii frumoși care țin cu atâta har tradițiile.
(care Bibliotecă parcă a devenit cam mică…).
Și, Domane, frumos mai e, bune și… hrănitoare (în felul lor) sunt serile de șezătoare, că numa nu-ți vine să mai pleci. Ba să asculți și să înveți și să fii și tu asemenea lor, celor ce țin cu sfințenie datina, de parcă uite, mugurii vremurilor de altădată ar crește și-ar înflori în fiecare joi…în Avrigul frumos, în Avrigul torcând încă poveste…
… Știați că…???
În funcţie de zona etnografică, acest obicei poartă nume diferite: “Furcărie”, “Torcărie”, “Strânsură”, “Opaiţ”, “Danţ” şi “Focuri”, „Habă”, „Habără”, sau „Sideancă” .
Șezătorile aveau loc în serile tuturor zilelor lucrătoare, locul de desfășurare fiind anunțat din timp. Gospodina în casa căreia avea loc întrunirea se pregatea cu băutura și mâncare frugală, și anunța flăcăii, în cazul în care aceștia nu se informau singuri de mersul șeztorilor. Casa era dereticată și se pregăteau mai multe lavițe sau scaune necesare torcătoarelor.
Odata cu lăsarea întunericului, femeile porneau cu furca de tors către casa în care avea loc șezătoarea. În cazul în care șezătoarea avea drept scop întrajutorarea, dupa sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia în mod egal cantitatea pe care o aveau de tors în acea noapte. Când șezătoarea era doar un simplu prilej de întrunire comunitară, fiecare își aducea de acasă ceea ce avea de tors, de cusut sau împletit.
Șezătorile se organizau nu numai pentru torsul fibrelor textile ci și pentru scărmănatul lânii, scărmănatul penelor etc. Niciodată în șezători nu se coseau cămăși sau ii, aceasta operație făcându-se în intimitate, în mod individual de către fiecare gospodina sau tânăra fata, în casa proprie, cămașa, ia, având un statut aparte, ce trebuia să poarte duhul și hărnicia aceleia ce o făcea.
Când lucru era pe gătat, se rosteau ghicitori, zicale, proverbe, se cânta sau se rosteau balade, sau chiar se juca… Așa se nășteau nestemate folclorice ce s-au păstrat până în zilele noastre, transmise in modul cel mai lesnicios pe aceasta cale. În cadrul acesta institutionalizat, fetele erau integrate și consacrate în colectivitatea femeilor, începând să-și însușească, cu această ocazie, deprinderi practice și spirituale.
În șezători se dezvăluiau aspectele și înțelesurile ritualice ale sărbătorilor populare dar ș câte ceva din secretele… bucătăriei…
foto: Maria Grancea
