„Praznicul de astăzi completează descoperirea lui Dumnezeu, pentru că până în veacul al IV-lea, Nașterea Domnului și Botezul Domnului s-au serbat împreună, numindu-se Arătarea Domnului sau Epifania”. Mii de credincioși la SFINȚIREA APEI MARI

images_foto_012018_AGHIASMA

 

Praznicul Botezului Domnului a adunat și în acest an o mare de credincioși la Catedrala Mitropolitană din Sibiu unde s-a săvârșit, de către de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un impresionant sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.

Mulți dintre credincioșii prezenți au ales să primească azi, la ceas de mare sărbătoare, Sfânta Împărtășanie în cadrul Sfintei Liturghii.

La final, protosinghelul Emilian Man a fost hirotesit eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Sibiu.

Sfințirea apei în Piața Mare

Impresionant a fost și numărul celor care au participat, apoi, slujba mare de sfințire a apei, oficiată în Piața Mare din Sibiu, pe o scenă amenjată special. Alături de IPS Mitropolit Laurențiu și slujitorii Catedralei Mitropolitane, la Evenimnet u fost prezenți și Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, consilieri eparhiali, protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, precum și preoții de la bisericile din Sibiu. Piața Mare s-a umplut, practic, de credincioși veniți să primească aghiazma mare și să fie binecuvântați de soborul slujitor.

Peste 11.000 de sticle cu apă sfințită și șapte butoaie de mari dimensiuni au fost pregătite pentru a oferi credincioșilor aghiazma mare în această zi de mare praznic.

În cuvântul de învățătură de la sfârșitul slujbei, IPS Mitropolit Laurențiu a vobit despre însemnătatea și istoricul praznicului Bobotezei, dar și despre folosul duhovnicesc al gustării din aghiazma cea mare.

„Praznicul de astăzi completează descoperirea lui Dumnezeu, pentru că până în veacul al IV-lea Nașterea Domnului și Botezul Domnului s-au serbat împreună, numindu-se Arătarea Domnului sau Epifania. Ele s-au separat, dar au legătură și continuitate. Mântuitorul lumii, împlinind vârsta de 30 de ani, a plinit toată rânduiala lumii din acea vreme pentru a începe activitatea sa de propovăduire. A primit însă un botez al pocăinței pentru că El avea toate păcatele omenirii asupra Sa și le-a afundat în râul Iordanului prind botezul lui Ioan. Evanghelia de astăzi ne descrie modul în care acest ultim profet al Vechiului Testament, s-a minunat de smerenia Fiului lui Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.

Preoții au împărțit la final apa sfințită mulțimilor de credincioși pentru ca aceștia să guste din ea cu binecuvântare, folos și lumină.

Sursa foto: mitropolia-ardealului.ro

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: