La început a fost satul. Pentru că la început a fost iubirea. Ca piatra. Ca rugăciunea.
Că atunci a crezut omu’ (bărbatul) în femeie și femeia în omul ei. Chiar dacă ea avea mâinile albite de făină, iar ale lui strângeau frâul calului, chiar dacă era nor sau arșită, iubirea lor dura. Nu durea.
Ei, atunci, iubeau muncind și munceau țesând, cu tuciul de mămăligă pe foc și cu brânza albind pe masă. Ei, atunci, mergeau duminica la biserică și vinerea țineau post. Se iubeau sub cuvânt dat și cu zestre din bătrâni, se iubeau frumos, ca-n basmele lui Ispirescu… iar femeia mergea cu un pas înapoia bărbatului, căci el era stâlpul casei.
Așa era pe vremea aceea, când în satul nostru creșteau Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene. Nu… obiceiuri copiate de pe la alții…
(în foto, familie din Nocrich)
sursa foto: Facebook
