RECOMANDĂRILE MEDICILOR: CUM SĂ NE BUCURĂM DE MASA DE PAȘTI

Sărbătorile de Paşti constituie un prilej de mare bucurie pentru fiecare dintre noi şi trebuie petrecute conform tradiţiilor moştenite de la bunicii noştri. Ouăle roşii, mielul, cozonacul, pasca şi vinul sunt doar câteva dintre bucatele tradiţionale, care se vor afla pe masa noastră. În euforia sărbătorii, nu trebuie totuşi să uităm consecinţele provocate de alimentaţia în exces, mai ales după perioada mai lungă sau mai scurtă de post, prin care am trecut majoritatea dintre noi.

Medicii spun că alimentaţia din aceste zile trebuie să fie echilibrată, iar cuvântul de ordine este “moderaţie”. Iată câteva sfaturi simple care vă pot ajuta să petreceţi cu bine aceste sărbători:

  1. Ouăle trebuie consumate în cantităţi limitate, nu mai mult de două pe zi (datorită cantităţii mari de colesterol din gălbenuş), alături de legume proaspete de sezon.

  2. Carnea de miel (drob, friptură, etc.) să fie consumată în porţii rezonabile, cu o bogată garnitură de legume: salată verde, salată de crudităţi, broccoli/conopidă, ciuperci, fasole verde, evitând pe cât posibil garniturile de cartofi, orez sau paste.

  3. Puteţi înlocui carnea de miel cu iepure, ied, peşte şi/sau pui, care sunt mai uşor digerabile.

  4. Alimentele (carnea şi chiar legumele) să fie gătite, de preferinţă, la cuptor sau grătar, evitând prăjeala în grăsime (untură, ulei, etc.).

  5. Dulciurile aduc un aport considerabil de calorii, de aceea trebuie consumate în canţităţi foarte reduse. Nevoia de dulce care apare după masă , poate fi potolită cu o salată de fructe, dar fără frişcă sau alte sosuri dulci. Atenţie la ciocolată: un ou de ciocolată, de exemplu, are circa 500 de kcal şi 32 g de lipide!!

  6. Alcoolul în exces, constituie, de asemenea, o abatere frecvent întâlnită cu prilejul sărbătorilor, la noi, ducând la apariţia stării de ebrietate, însoţită sau nu de tulburări digestive, cardiace, etc. Se recomandă, aşadar, un consum responsabil, moderat, inclusiv la cafea şi tutun!

  7. După o masă bogată este bine să facem mişcare şi nu să ne aşezăm în faţa televizorului sau să dormim. De asemenea, dacă masa durează mai multe ore, se recomandă pauze mai lungi între feluri, timp în care se pot face plimbări în aer liber sau alte activităţi fizice.

  8. Nu în ultimul rând, recomandăm respectarea regulilor de igienă, pentru a preveni toxiinfecţiile alimentare:

  • nu consumaţi carne ce provine din tăieri clandestine/ambulante, ci numai pe cea cumparată din magazinele/sursele autorizate;

  • nici băuturile alcoolice (vin, ţuică) nu trebuie procurate de la comercianţii ambulanţi;

  • nu consumaţi carne insuficient tratată termic;

  • nu folosiţi ouă de raţă/gâscă la prepararea cremelor, prăjiturilor, maionezei;

  • păstraţi alimentele uşor alterabile (carne, peşte, ouă, maioneză, creme) la frigider;

  • menţineţi igiena mâinilor, spălându-vă frecvent, ori de câte ori este nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare