Un succes notabil a fost înregistrat de restauratorii Complexului Naţional Muzeal ASTRA, care au obţinut un număr de cinci premii importante la Salonul Naţional de Restaurare.
După cum se ştie, acesta este cel mai important eveniment de gen din ţară, şi s-a desfăşurat la Craiova în perioada 11-15 octombrie 2013.
Vom reveni cu amănunte după conferinţa de presă de luni.
Reverberaţii 2012
Aşa cum precizează www.divahair.ro, Restauratorii Departamentului de Conservare -Restaurare, Serviciul Bunuri Culturale Mobile din cadrul Complexului National Muzeal ASTRA din Sibiu, şi-au adjudecat anul trecut jumătate dintre premiile puse în joc la Salonul Naţional de Restaurare, desfăşurat în perioada 26-29 septembrie 2012 la Craiova.
Evenimentul organizat incepand cu anul 2000, de Muzeul Olteniei din Craiova, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, este cel mai important de acest gen din tara. Anul acesta, pentru prima data in cadrul Salonului Naţional de Restaurare, juriul, compus din elita în domeniu de la mai multe muzee din ţară, a acordat premii.
Din partea CNM ASTRA, Gabriela Negoescu si Anca Pripon au împărţit premiul pentru restaurare lemn policrom, Geanina Ionescu şi Mirel Bucur, pe cel pentru pictura tempera pe sticla şi lemn, iar Florenţa Moga a fost premiată pentru restaurare piele.

