”Omul crescut în fața televizorului, dominat de video-cultură, riscă să rămână un video-copil incapabil de raționamente, prizonier al post-gândirii, incult până la aberație. Cu alte cuvinte, riscă să devină o nouă specie, diferită de homo sapiens. Întreaga linie de evoluție a gândirii abstracte, baza oricărei cunoașteri reale, pare compromisă de invazia imaginilor. Mai mult, însăși democrația e pusă în pericol de distrugerea sistematică a spiritului critic, opera unei televiziuni al cărei unic și tiranic scop e audiența și al cărei efect imediat e dezinformarea. În spatele iluziei că televiziunea ne face să participăm direct la viața politică, apare riscul că nu mai putem cunoaște, nici stăpâni lumea în care trăim. ”
Giovanni Sartori este profesor de filozofie, editor de revistă, profesor de ştiinţe politice la universităţi prestigioase din Statele Unite şi autor al acestui manifest împotriva culturii vizuale, Homo Videns.
În numai trei capitole elaborat construite, Sartori dărâmă mitul televiziunii, trăgând un semnal de alarmă care ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi. Se prezintă primatul imaginii asupra logosului. „Televiziunea produce imagini şi anulează concepte.” Astfel, homo sapiens este înlocuit de homo videns. Există cuvinte care pot fi asimilate unei imagini, dar multe dintre ele nu pot fi proiectate vizual (exemplu: libertate, fericire, egalitate etc) şi televiziunea anulează în noi tocmai acea capacitate de a produce concepte, de a le înţelege: „imaginea unui deţinut care părăseşte închisoarea nu explică libertatea, vederea unui sărac nu explică sărăcia, iar imaginea unui bolnav nu explică boala.” Treptat, se inserează conceptul de postgândire, reprezentat de Internet şi cyberspaţiu care ne pun să alegem, „deşi prea multe opţiuni ne fac să plesnim de opţiuni”.
De ce omul este mai atras de o „ştire” despre un omor sau care înfăţişează natura umană în mizerie decât de politică? Pentru că avem cu toţii vocaţie de actori, ne place să ne dăm în spectacol şi ne place să ni se reamintească că sunt oameni mult mai nenorociţi ca noi. Asta ne face să ne simţim bine. Sartori avertizează: părinţii trebuie să conştientizeze pericolul în care se află copiii lor, care privesc la televizor chiar mai mult de cinci ore pe zi. Toate acestea duc la imbecilitate, ignoranţă împinsă la extrem şi lipsa coloanei vertebrale. Video-copilul nu va creşte niciodată. Novitivismul (cuvânt inventat de Sartori) sau goana după tot ce e nou caracterizează cel mai bine o societate bazată pe o „spoială” de cultură şi în care până şi noţiunea de libertate se atrofiază treptat: „Leibniz a trebuit să definească libertatea umană ca spontaneitas intelligentis, spontaneitatea celui inteligent” Fără această precizare, ceea ce e spontan la om nu se diferenţiază de ceea ce e spontan la animal, iar noţiunea de libertate nu mai are sens”.
Pe scurt, o carte care cu siguranţă, de poate… deschide ochii, dacă nu cumva ar trebui să ne îndrepte paşii spre teatru, spre bibliotecă, spre plimbarea (de altădată) prin parc sau hăt, pe cărări ascunse de munte, unde natura e gata să ne ofere generoasă, propriile ei lecţii de viaţă, propriile frumuseţi, care cu siguranţă ne-ar fi dascăli mult mai eficienţi decât împietrire în faţa ecranului, unde aşteptăm cu înfrigurare cele mai odioase ştiri sau cele mai crunte dezbateri politice.
