Aseară, o ştire zguduia Sibiul: un bebeluş de numai câteva zile a fost găsit de către un medic pe scările spitalului Polisano. Ca un pachet, într-o sacoşă.
Un caz… la indigo. „Copil la pungă”, găsit din întâmplare. Un caz care, (poate aţi remarcat) se repetă cu încăpăţânare, în diferite colţuri ale României ultimilor ani. Să fie ăsta un „sport naţional”?
Bun, nu îţi doreşti copilul. Dar de ce să-l laşi în ger, de ce să-l abandonezi ca pe-o pungă cu gunoi, aiurea? Dacă, până e găsit moare de frig, de foame…? Nu îl poţi duce în mod civilizat, l ao instituţie de stat, la un centru de plasament, la un spital (dar nu aşa, lăsat pe scări, ca o mâţă care te deranjează cu miorlăitul ei)??? E oare, atât de mare ruşine că ai născut, că eşti sărac, că vrei ca altcineva să-ţi crească copilul, pentru că tu nu poţi? E vorba de o fiinţă nevinovată, e vorba de gest. Expui bietul copilaş la un risc enorm, iar el este nevinovat că a venit într-o lume, iată, cumplită.
Să pui copilul în pungă, mi se pare absurd, ucigător. Chiar dacă te gândeşti că, poate, într-un târziu, cineva îl vede acolo, pe trepte… împachetat într-o pungă. E inuman. Şi, ca să fim drepţi, nu doar din perspectiva gestului părinţilor, ci şi a unui stat care se dovedeşte de multe ori inert, incapabil, ţinuit în inerţia şi birocraţia care pe mulţi îi fac să renunţe la încredere, la o relaţie normală, civilizată cu instituţiile şi pârghiile statului.
Sursa foto: antena3.ro
