Salariul minim pe economie crește la 1750 de lei! Asta după ce va fi adoptată noua lege a salarizării. Declarația aparține ministrului Muncii.
Invitată la mai multe emisiuni televizate și la radio, Lia Olguța Vasilescu, a confirmat că discuţiile cu privire la salariul minim pe economie pornesc de la un nivel pe peste 1.750 de lei, brut.
,,Noi avem trei trepte de salarizare se porneşte de la această bază minimă de la 1.750 până la 4.000 de lei este prima treaptă unde de fapt sunt aproximativ 60% dintre bugetari, creşterile salariale aici vor fi cele mai mari, creşterile salariale aici vor fi cele mai mari pentru că încercăm să îi aducem cât mai aproape de salariul mediu şi chiar să-l depăşească. După care urmează treapta între 4.000 şi 7.000 de lei, unde creşterile vor fi dar nu atât de mari ca în prima treaptă. Şi treapta a treia cu peste 7.000 de lei, angajaţii de la sistemul bugetar care nu vor avea creşteri spectaculoase, ci vor fi aproape de îngheţarea salariului până în 2020, dar chiar şi aici vor fi creşteri măcar de 3%”, a detaliat mininstrul, citat de libertatea.ro. Totodată, a avansat cifra de 3600 de euro pentru un medic ATI, prag care ar putea fi atins până la finele mandatului actualului guvern.
Demn de precizat, la începutul lunii ianuarie, Guvernul a aprobat majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată la 1.450 lei lunar, începând cu data de 1 februarie 2017, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând 8,735 lei/oră.

