Salată de voie bună la târgul handmade Creative Buzz 27-29 martie 2015 la Librăria Habitus

 

Se ia o librărie cosmopolită şi se aşează în mijlocul unui oraş din centrul ţării. Se curăţă bine înainte de a pune ingredientele, se parfumează cu iz de căldură sufletească şi se umple cu cărţi bune.

Se introduc pe rând straiele făcute cu tehnici din bătrâni moştenite. Acestea se accesorizează cu bijuterii facute manual inspirate din tradiţiile strămoşilor sau din tot ce ne înconjoară. Accesoriile se aleg în funcţie de simţămintele şi compatiblitatea cu personalitatea fiecăruia.

Pe alocuri se presară si obiecte din ceramică lucrate cu migală şi multă imaginaţie. Acestea au fost arse în covate speciale astfel încât să poată rezista ani de zile.

Pentru a da aroma copilariei se vor pune şi jucării croşetate. Acestea sunt create astfel încât să reziste la trecerea vremii şi în acelaşi timp atât de fragile cât să vrei sa le ţii mereu în braţe.

Sentimentul unui cămin cald şi liniştitor va fi sporit de pernuţele pufoase, cusute manual,  pe care le vom adăuga ulterior.

Spre final se înglobează cât mai multe bunătăţi gătite din ingredinete naturale care au scopul de a crea o explozie plăcută a papilelor gustative. Aromele lor îţi  vor rămâne întipărite pe limbă  foarte mult timp.

Toate acestea vor fi înfrumuseţate cu cosmetice preparate din ingrediente naturale primite de la Mama Natură si condimentate cu felicitări dulci, amuzante şi pline de dragoste pentru cei dragi.

Dupa 3 zile în care au stat la încălzit, se vor servi, de dimineaţa până seara, timp de alte 3 zile însorite, de primăvară, sub forma târgului handmade Creative Buzz.

Organizatorii evenimentului vă invită cu optimism şi generozitate! Veţi putea lua cu voi oricare dintre ingrediente. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare