Găsește drumul către sat, omule! Cată acolo unde el mai trăiește, cată către locurile luminate, unde el, satul se-ncăpățânează să-nfrunte vremurile, dincolo de tulburele zilelor noastre!
Unul din aceste locuri de poveste dăinuie vertical, generos, plin aici, în Dumbrava Sibiului, în Muzeul în aer liber…
Fiecare sat se simte, în conştiinţa colectivă a fiilor săi, un fel de centru al lumii, cum, optic, fiecare om se plasează pe sine de asemeni în centrul lumii. Numai aşa se explică orizonturile vaste ale creaţiei populare în poezie, în artă, în credinţă, acea trăire care participă la totul, siguranţa fără greş a creaţiei, belşugul de subînţelesuri şi de nuanţe, implicaţiile de infinită rezonanţă şi însăşi spontaneitatea neistovită. Omul satului, întrucât izbuteşte să se menţină pe linia de apogeu, genială, a copilăriei, trăieşte din întregul unei lumi – pentru acest întreg; el se găseşte în raport de supremă intimitate cu totalul şi într-un neîntrerupt schimb reciproc de taine şi revelări cu acesta. Omul oraşului, mai ales al oraşului care poartă amprentele timpurilor moderne, trăieşte în dimensiuni şi stări tocmai opuse: în fragment, în relativitate, în concretul mecanic, într-o trează tristeţe şi într-o superficialitate lucidă. Impresiile omului de la oraş, puse pe cântar de precizie, îngheaţă, devenind mărimi de calcul; ele nu se amplifică prin raportare intuitivă la un cosmos, nu dobândesc proporţii şi nu se rezolvă în urzeli mitice, ca impresiile omului de la sat. (Lucian Blaga- Elogiul satului românesc)
Da. avem nevoie de sat. de rodul întoarcerii privirilor și sufletlui înapoi, către sat,către origini, să ne eliberăm, să mai luăm putere și… apă vie- cum se spunea în basme. Mai ales acum, mai cu seamă în vremea asta grită și uneori prea strâmbă, schimonosită. Avem nevoie de sat. de miezul lui, de întoarcerea la valori și tradiții.
foto: Cosmin Crucean
