Dupa luni intregi in care microbuzele scolare solicitate de scolile din judetul Sibiu au tot asteptat sa primeasca microbuze noi, in sfarsit, au ajuns si la Sibiu primele doua microbuze. Ele au mers la scolile din Alma si Altana. Numarul total de microbuze aprobate, in acest an pentru Sibiu, este de 24, aceastea urmand sa soseasca la Sibiu pana la sfarsitul anului.
Primele două microbuze şcolare din cele 24 pe care le va primi judeţul Sibiu în acest an au intrat în posesia primăriilor comunelor Alma şi Alţâna.
Predarea acestora s-a facut doar in prezenta prefectului de Sibiu si a primarilor celor doua comune, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean sibiu si ai scolilor lipsind.
Microbuzul dat satului Alma va transporta 15 elevi din clasele V-VIII care erau nevoiti sa parcurga cinci kilometri din satul Giacas pana la scoala.
Nicrobuzele sosite la Sibiu au 16+1 locuri.
Programul ministerului preveda ca, În prima etapă a programului, iulie – septembrie 2014, vor fi repartizate în judeţul Sibiu 12 microbuze şcolare, comunelor: Alma, Alţâna, Bârghiş, Blăjel, Brădeni, Cârţa, Iacobeni, Laslea, Micăsasa, Porumbacu de Jos, Şura Mare şi Valea Viilor. În etapa a doua, octombrie – decembrie 2014, vor primi microbuze şcolare alte 12 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Sibiu: Apoldu de Jos, Arpaşu de Jos, Bazna, Biertan, Hoghilag, Nocrich, Păuca, Răşinari, Roşia, Şeica Mare, Şelimbăr şi Turnu Roşu.

