Mai putin de o luna până la debutul unei noi editii a OLIMPIADEI NATIONALE DE MESTESUGURI ARTISTICE TRADITIONALE.
Evenimentul, aflat vara aceasta, la cea de a 18-a ediţie, va umple din nou Sibiul de copii şi tineri talentaţi care se străduiesc să păstreze vii meşteşugurile tradiţionale, moştenite din moşi- strămoşi, care proclamă arta ţărănească în forme pure, nealterate.
Îmbrăcaţi- conform regulamentului concursului, în costume autentice din zonele de unde provin,micii meşteri se vor întrece timp de câteva zile în perioada 20-25 august desfăşurându-şi atelierele în peisajul rural dăruitor de inspiraţie al Muzeului Satului din Dumbrava Sibiului.
Rămâne de văzut din cei peste 100deconcurenţi câţi şi care vor urca treptele podiumului, la final. Demn de precizat, la ediţia anterioară au participat 139 de concurenţi din toată ţara, dar au fost şi ani în care numărul acestora a depăşit 160.

